Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   La ce etapă se află…

La ce etapă se află dosarul „Pădurea Domnească” de la Curtea de Apel Bălți

De la 30 octombrie 2018 la Curtea de Apel (CA) Bălți nu a avut loc nici o ședință în dosarul „Pădurea Domnească”. Deși cazul se află pe masa magistraților de la CA Bălți de mai bine de trei ani, nu există încă o decizie în acest dosar. În septembrie 2018, unul dintre avocați ne informa că la următoarea ședință ar trebui să aibă loc pronunțarea ultimului cuvânt, doar că această ședință încă nu a avut loc, aceasta fiind amânată din diverse motive.

La 30 octombrie, instanța a anunțat întrerupere pe caz pentru procedura de acordare a ultimului cuvânt, următoarea ședință fiind programată pentru 10 decembrie. Ședința a fost însă amânată pentru că unul dintre judecători era în concediu medical. Ulterior, pentru 28 ianuarie 2019 a fost programată încă o ședință, doar că nici aceasta nu a avut loc.

Contactat telefonic, avocatul Emanoil Ploșnița, apărătorul singurului condamnat în acest dosar, Gheorghe Crețu, ne-a comunicat că ședința de astăzi, 28 ianuarie, a fost amânată pe motiv că unul dintre judecători este bolnav: „Mi-au telefonat vineri și mi-au comunicat că nu va avea loc ședința pentru că cineva din completul de judecată este bolnav”.

Avocatul a mai precizat că dacă va avea totuși loc, la următoarea ședință ar trebui să aibă loc pronunțarea deciziei: „După mine, la următoarea ședință ar trebui pronunțată decizia. Trebuie să se ofere ultimul cuvânt și să fie pronunțată decizia Curții de Apel. Așa ar fi corect, pentru că nu au mai rămas dezbateri”.

Data următoarei ședințe nu a fost încă programată.

505-cretu2Dosarul vânătorii din Pădurea Domnească şi-a scris primul episod la Judecătoria Făleşti în februarie 2015, când un complet de magistraţi a decis condamnarea cu suspendare a fostului vicepreşedinte al Curţii de Apel Chişinău, Gheorghe Creţu, care devenea singurul vinovat din acest dosar.  Gheorghe Creţu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare fiind găsit vinovat de lipsirea de moarte prin imprudenţă. Creţu a fost obligat să plătească despăgubiri de aproape un milion de lei familiei Paciu, dar şi să plătească lunar 1500 de lei fiicei decedatului până la împlinirea majoratului. Ion Lupu, fostul director al Moldsilva a fost achitat pe toate cele cinci capete de acuzare pe motiv că nu s-a constatat fapta infracţiunii. Denis Eremciuc şi Valeriu Svistun, ceilalţi inculpaţi, au fost şi ei achitaţi din aceleaşi motive. Astfel, Gheorghe Creţu este singurul care va plăti pentru crima de acum doi ani, de la vânătoarea din Pădurea Domnească, la care au participat mai multe persoane importante, ca procurorul general de atunci, Valeriu Zubco sau preşedintele Curţii de Apel Chişinău, Ion Pleşca.

Procurorul Alexandru Caraman, unul dintre cei trei acuzatori de stat din dosar, a cerut pedepse penale pentru toţi cei 4 inculpaţi: prin cumul, patru ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semi închis, pentru ex-judecătorul Gheorghe Creţu, şi tot prin cumul, câte 3,6 ani de puşcărie pentru ex-directorul Moldsilva, Ion Lupu, Denis Eremciuc, directorul Rezervaţiei Pădurea Domnească, şi Valeriu Svistun, inginer din cadrul Rezervaţiei.

505-cretu3La ședința de la Judecătoria Fălești au asistat Ion Paciu, tatăl lui Sorin, şi Adriana Paciu, soţia decedatului. Prin intermediul avocaţilor, aceştia au susţinut demersul procurorilor, solicitând totodată compensaţii materiale şi morale de aproape 2 milioane de lei. În susţinerea acuzării, procurorii au făcut referire la mai multe probe, în special declaraţii ale martorului Ghenadie Sajin, care a menţionat că l-a văzut pe Creţu cu arma în mână, iar toată lumea de la vânătoare ştia că cel care a tras ar fi cineva cu numele Gheorghe.

Ziarul de Gardă amintește că, duminică, 23 decembrie 2012Sorin Paciu, un tânăr de 34 de ani, a fost rănit mortal la o partidă de vânătoare la care au participat mai mulţi oficiali de rang înalt, printre care Valeriu Zubco, procurorul general al R. Moldova, Ion Pleşca, preşedintele Curţii de Apel Chişinău (CAC), Gheorghe Creţu, vicepreşedintele aceleiaşi instanţe, sau Ion Lupu, directorul Agenţiei Moldsilva. 

Toţi oficialii prezenţi la vânătoare au tăinuit crima. După ce ea a devenit publică, în ajunul Crăciunului pe stil vechi, în urma unor declaraţii făcute de Sergiu Mocanu, liderul Mişcării Antimafie, oamenii legii au declarat că „lucrează la caz”. Au găsit, în scurt timp, şi un suspect: Gheorghe Creţu, vicepreşedintele CAC. Acesta, însă, nu-şi recunoaşte vina.