Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Judecătorul care „a asigurat” cu…

Judecătorul care „a asigurat” cu pușcărie un bărbat ce a refuzat să plătească poliţa de asigurare obligatorie, mai aproape de șefia Judecătoriei Căușeni

Judecătorul Sergiu Pleșca este propus de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru numirea în funcție de președinte al Judecătoriei Căușeni. Acesta este unicul candidat înscris în concursul pentru șefia instanței. Dosarul acestuia urmează a fi transmis președintelui Igor Dodon care poate refuza doar o singură dată candidatura. Dacă CSM o va înainta reprtat, șeful statului este obligat prin lege să semneze decretul de numire în funcție.

Sergiu Pleșca este judecătorul care în 2014 a decis să plaseze în arest pentru 25 de zile un bărbat care a refuzat să plătească o amendă de o mie de lei.

În luna noiembrie 2012, Vladimir Duplinschi, un bărbat de 50 de ani din s. Ermoclia, r. Ştefan-Vodă, pierdea procesul cu Agenţia Teritorială Căuşeni a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), fiind obligat de Judecătoria Ştefan-Vodă să plătească 3 mii 635 de lei, datoria pentru asigurarea medicală obligatorie. Bărbatul însă nu s-a conformat, iar în august 2013, executorul judecătoresc Iulia Danu-Balan a solicitat instanţei aplicarea pe numele acestuia a interdicţiei de a părăsi ţara, pe motiv că se eschivează de la plata datoriei. În martie 2014, judecătorul Sergiu Pleşca, la solicitarea aceluiaşi executor, Iulia Danu-Balan, l-a amendat pe bărbat cu o mie de lei, pe motiv că nu a achitat decât 2 mii 335 de lei din suma totală de 3 mii 635 de lei. Recent, pe 25 august 2014, acelaşi judecător, Sergiu Pleşca, după demersul aceluiaşi executor judecătoresc, i-a aplicat lui Vladimir Duplinschi 25 de zile de arest (executorul a solicitat 30 de zile), considerând că acesta se eschivează de la plata amenzii de o mie de lei, care i-a fost aplicată cu jumătate de an în urmă. Duplinschi a fost reţinut, ca un infractor, chiar în sala de judecată.

Prin Hotărîrea nr. 40/9 din 07 noiembrie 2014, Colegiul disciplinar al CSM i-a aplicat sancţiune discplinară sub formă de „avetisment„.

În 2012, procurorii au început urmărirea penală pe numele lui Sergiu Pleşca, judecător de instrucţie la Judecătoria Căuşeni, sediul Ştefan-Vodă. La 29 februarie 2012, CSM a acceptat ca procurorii să investigheze acţiunile lui Pleşca pentru corupere pasivă, abuz de putere şi depăşirea atribuţiilor de serviciu. Atunci, dosarul nu a fost făcut public, iar la câteva luni, în aprilie 2012, urmărirea penală a fost încetată, pe motiv că fapta nu întruneşte elementele infracţiunii.

Foto: magistrat. md