Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Judecătorii care au decis CONDAMNAREA…

Judecătorii care au decis CONDAMNAREA lui Papuc și Botnari

Ion Pleșca, președintele Curții de Apel (CA) Chișinău și judecătorii Iurie Melinteanu și Iurie Iordan au fost cei care au decis condamnarea generalilor Gheorghe Papuc și Vladimir Botnari la patru ani de închisoare cu executare, respectiv, 2 ani de închisoare cu suspendare.

Ion Pleșca este președintele CA Chișinău din 2011. Înainte de a fi judecător, acesta a fost deputat în Parlamentul R. Moldova pe listele Alianței Moldova Noastră. Interesant este faptul că Pleșca era deputat inclusiv în perioada 7 aprilie 2009.

melinteanuIurie Melinteanau este judecător din 1987, anterior fiind jurist și anchetator.

iordanIurie Iordan este magistrat din 1997. Acesta a studiat în România, la Iași, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza.

Amintim că, luni, 19 ianuarie, Gheorghe Papuc și Vladimir Botnari a fost condamnați la patru ani de închisoare cu executare și respectiv 2 ani de închisoare cu suspendare în dosarul 7 aprilie. Pe lângă acest dosar, Gheorghe Popa a mai fost condamat și pentru darea în arendă a unor încăperi ale MAI-ului în favoarea PCRM-ului.