Ghimpu îi solicită lui Năstase să-și ceară scuze și să îi achite desbăgubiri morale în mărime de un leu

Mihai Ghimpu i-a expediat lui Andrei Năstase o cerere prealabilă prin care îi solicită acestuia să își ceară scuze și să dezmintă public o afirmație făcută în cadrul unei conferințe de presă, prin intermediul căreia liderul Platformei DA a declarat că Ghimpu este unul dintre beneficiarii miliardului furat.

„În viața mea am trecut cu vederea peste mai multe manipulări, suspecții nefondate sau chiar minciuni sfruntate, inventate de către adversarii / dușmanii mei politici, considerând mai jos de demnitatea umană să le dau atenție. Această cerere, înaintată lui Andrei Năstase, este prima din viața mea politică, deoarece furtul miliardului a afectat toți cetățenii RM, iar lumea nici până azi nu cunoaște hoții!… A trece peste învinuirile aduse de el ar însemna, că sunt indiferent față de jaful secolului și față de numele Ghimpu, care nu-mi aparține doar mie”, a scris Mihai Ghimpu într-un mesaj postat pe Facebook.

În fapt, liberalul precizează că în cadrul unei conferințe de presă din 2 ianuarie, Andrei Năstase a declarat: „ .. în loc să vorbim despre beneficiarul mare al furtului miliardului și a spălătoriei mafiei rusești care este Plahotniuc, complicii săi Șor, Ghimpu …”.

În acest context, Ghimpu îi solicită lui Năstase și compensarea prejudiciului moral cauzat de această declarație în cuantum de un leu. Totodată, liberalul susține că dacă Năstase nu își va cere public scuze, acesta va fi nevoit să își apere onoarea, demnitatea și reputația personală prin intermediul instanțelor de judecată.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Lider Moldovan

    Că Mișa Ghimpu este unul dintre beneficiarii miliardului furat nu este nici un dubiu. Inițial, el a încercat să ajungă la miliard, încercând să-l facă guvernator la BNM pe nepotul său, Corneliu Ghimpu de la Victoria Bank. Atunci, Mișa Ghimpu s-ar fi scăldat în smântână, dar cu Corneliu Ghimpu nu i-a ieșit. Talpa Iadului de Moldova Plahotniuk i-a luat-o înainte și și-a pus guvernator la BNM pe omul lui, Dorin Drăguțanu, pe a cărui soție Otilia Drăguțanu, acum, ca mulțumire, vrea s-o facă deputată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *