Principală  —  IMPORTANTE   —   Gheorghe Petic, condamnat de prima…

Gheorghe Petic, condamnat de prima instanță la trei ani și șase luni de închisoare

Astăzi, 20 martie, la ora 11:30, Judecătoria Orhei va pronunța sentința în dosarul lui Gheorghe Petic, în care acesta este acuzat de viol. Procurorul pe caz solicită o pedeapsă de patru ani de închisoare, o amendă de 32 500 de lei și prejudicii cauzate statului în mărime de 65 000 de lei.

12.40: Instanța l-a recunoscut culpabil și i-a stabilit o pedeapsă în mărime de 30 de mii de lei amendă și trei ani și sase luni de închisoare în penitenciar de tip semi-închis. Consider că Gheorghe Petic este un deținut politic”, a declarat Adrian Cojocaru, unul dintre avocații lui Petic.

12.30: Deputatul Blocului ACUM, Alexandru Slusari, susține că i-a fost îngrădit accesul în sala de judecată, iar reprezentanții mass-media ar fi fost bruscați.

„Eu datorită legitimației am avut acces. Nu mi s-a permis acces în sală. Am vrut să îl întrebăm cum se simte. Nu ni s-a permis. Când nu am cedat, ei nu l-au escortat”, a spus Slusari.

12.10: Gheorghe Petic a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Orhei la trei ani și șase luni de închisoare cu executare.

La ultima ședință de judecată care a avut loc pe 5 martie, curent, Gheorghe Petic și-a spus ultimul cuvânt. Procesul a avut loc cu ușile închise. Avocata lui Petic, Angela Istrate, a declarat după ședință că se vehiculează faptul că clientul său va fi privat de libertate și va fi dus la penitenciarul din Cahul.

Reţinerea lui Gheorghe Petic a avut loc la 12 octombrie 2018, după ce la Centrul Unic 112 a telefonat o locuitoare a orașului Ungheni, care a cerut ajutor și intervenția poliției. Persoana a reclamat telefonic faptul că a fost agresată fizic și apoi violată în propriul domiciliu. Discuţia dintre femeie şi operatorul 112 a durat circa 2 minute, timp în care operatorul i-a pus femeii mai multe întrebări referitor la ce s-a întâmplat, cum şi când a  avut loc incidentul, numele persoanelor implicate etc.

Pe parcursul anului 2018, înainte de a fi reținut, liderul Partidului „Platforma DA” de la Ungheni s-a remarcat prin mai multe acuzații aduse factorilor de decizie din cadrul Poliției de Frontieră.