Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Gheorghe Crețu, condamnat în dosarul…

Gheorghe Crețu, condamnat în dosarul morții lui Sorin Paciu. Alți trei inculpați, ACHITAȚI

Miercuri noaptea, un complet de judecători de la Judecătoria Fălești au pus punct în dosarul vânătorii din Pădurea Domnească, la care a fost rănit mortal Sorin Paciu.

Gheorghe Crețu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare fiind găsit vinovat de lipsirea de viață din imprudență. Crețu a fost obligat să plătească despăgubiri de APROAPE un milion de lei membrilor familiei Paciu, dar și să plătească o amendă de 6 mii de lei. Totodată, acesta va achita lunar, până la atingerea majoratului fiicei lui Sorin Paciu câte 1500 de lei.

Ion Lupu, ex-directorul Moldsilva a fost achitat pe toate cele cinci capete de acuzare pe motiv că nu s-a constatat fapta infracțiunii. Denis Eremciuc și Valeriu Svistun, ceilalți inculpați, au fost și ei achitați din aceleași motive.

Astfel, Gheorghe Crețu este singurul care va plăti pentru crima de acum doi ani, de la vânătoarea din Pădurea Domnească, la care au participat mai mulți demnitari de rang înalt, ca procurorul general de atunci, Valeriu Zubco sau președintele Curții de Apel Chișinău, Ion Pleșca. Aceștia însă au scăpat nepedepsiți, nefiind nici măcar anchetați.

Procurorii au cerut 4 ani de închisoare cu executare pentru Crețu și câte 3,6 ani de închisoare cu executare pentru Ion Lupu, Valeriu Svistun și Denis Eremciuc.

Gheorghe Crețu s-a declarat nemulțumit de sentință, considerând-o ilegală. Aceasta poate fi atacată la Curtea de Apel Bălți.

În ediția tipărită a ZdG de joi (mâine), 5 februarie, puteți citi mai multe detalii despre cum s-a desfășurat procesul în care s-a scris primul episod din dosarul Pădurea Domnească, unul din cele mai mediatizate dosare din istoria R. Moldova. În cadrul ultimei ședințe, care a durat aproape 12 ore, Gheorghe Crețu a făcut mai multe declarații surprinzătoare pentru opinia publică.