(Foto) Milioane „de noroc”! Ce schemă a pus la cale o grupare criminală și ce pedeapsă riscă

Statul ar fi fost prejudiciat cu milioane de lei prin intermediul unei scheme de spălare de bani și evaziune fiscală, susțin angajații Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) care, împreună cu Serviciul de Informaţii şi Securitate, la 10 februarie curent, au efectuat un șir de percheziții  și au reținut patru persoane care, ilegal, ar fi fondat un cazinou electronic și practicat în regim on-line jocuri de noroc.

Valeriu Bodean, adjunct interimar al șefului PCCOCS a declarat, într-o conferință de presă, că membrii grupării, cu vârste cuprinse între 28 şi 50 de ani, au amenajat, în mod clandestin, o sală de joc în minicipiul Chișinău, dotată cu rulete, dispozitive video, audio, tehnică sofisticată prin care se asigura conectarea la internet. Jocurile de noroc se realizau în etape succesive prin intermediul unui site, ce putea fi accesat doar din străinătate.

Pentru serviciile prestate, agentul economic achita angajaţilor salariul oficial doar în proporţie de circa 30%, celelalte 70% – se achitau „în plic”. Ca urmare, prin săvârşirea evaziunii fiscale, anual, erau ratate încasării la bugetul de stat de milioane de lei, potrivit procurorilor.

„În timpul percheziţiilor efectuate concomitent, de către procurori, ofiţerii de urmărire penală din cadrul DGUP al MAI şi ofiţerii de investigaţii ai SIS, la adrese de domiciliu, la o companie IT şi cazinoul clandestin, au fost ridicate sume băneşti în proporţii deosebit de mari, achitate neoficial angajatelor companiei, purtători de informaţie, recuzita cazinoului, inclusiv cărţi de joc cu elemente de identificare electronică şi jetoane, documente financiare, precum şi alte obiecte ce pot avea valoare probantă în cadrul cauzei penale”, se arată într-un comunicat al PG.

Trei dintre memebrii grupării criminale au fost deja plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Astăzi instanța de judecată va decide măsura de arest pe numele celei de-a patra persoane implicate în schemă. Dacă vor fi găsiți vinovați, membrii grupării riscă până la 10 ani de închisoare.

Foto: procuratura.md


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *