Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Procurorii și experții au reușit…

Procurorii și experții au reușit să intre în curtea casei fostului judecător Oleg Sternioală pentru a evalua imobilul

UPDATE, 12 ianuarie: După câteva încercări nereușite, duminică, 12 februarie, procurorii și experții imobiliari au reușit să ajungă în curtea casei fostului magistrat Oleg Sternioală, învinuit într-un dosar de spălare de bani, pentru a-i evalua bunurile. Fostul vice-președinte al Curții Supreme de Justiție a deschis singur porțile, după ce a văzut echipa de intervenție pregătită să pătrundă forțat în gospodăria sa, scrie portalul anticoruptie.md.

Roman Statnîi, procurorul pe caz, a declarat pentru anticoruptie.md că, după ce sâmbătă dimineață Sternioală le-a refuzat accesul la domiciliu, a emis o ordonanță de efectuare a percheziției în cazurile când nu este posibilă amânarea. Legislația prevede astfel de intervenții în lipsa unui mandat eliberat de instanță, cu condiția ca ordonanța să fie legalizată în termen de 24 de ore de un judecător de instrucție.

„Nu am avut de ales, ne-am chinuit aproape o lună cu această expertiză, avem și o decizie judecătorească în acest sens. Avocații lui Sternioală au spus că încheierea instanței este ambiguă, dar nu au contestat-o. Am fost pregătiți, era și echipa de intervenție, gata să spargă lacătele, să pătrundem forțat, așa cum prevede legislația în astfel de cazuri. Dar în cele din urmă Sternioală a dat dovadă de bun simț și ne-a permis să intrăm și să ne facem munca”, a declarat procurorul pentru sursa citată.

Știrea inițială, 11 ianuarie 2020: Procurorii anticorupție au încercat sâmbătă, 11 ianuarie, pentru a doua oară să pătrundă în gospodăria fostului vice-președinte al Curții Supreme de Justiție, Oleg Sternioală, pentru a evalua imobilul, însă nici de această dată nu au putut să-și ducă misiunea până la capăt, scrie anticoruptie.md.

Fostul magistrat, învinuit într-un dosar penal pentru spălare de bani, nu le-a permis oamenilor legii accesul în curtea sa.

Procurorul pe caz, Roman Statnîi, însoțit de experți imobiliari, a venit sâmbătă la adresa unde locuiește fostul magistrat. Potrivit anticoruptie.md, Oleg Sternioală i-a întâmpinat pe reprezentanții procuraturii în stradă. Fostul magistrat a semnat pe un act, același lucru făcându-l și avocatul. Apoi procurorul Statnîi și echipa sa au făcut cale întoarsă.

Acum două zile, Oleg Sternioală a refuzat pentru prima dată accesul procurorilor în gospodăria sa. Ordonanța privind evaluarea imobilului fostului judecător a fost emisă de Procuratura Anticorupție la 28 decembrie 2019, Oleg Sternioală fiind invitat în aceeași zi pentru a-i fi adusă la cunoștință, mai menționează sursa citată.

Oleg Sternioală, fiind judecător la Curtea Supremă de Justiție, a fost reținut la 4 noiembrie 2019, fiind cercetat într-o cauză penală pornită pe faptul spălării banilor în proporții deosebit de mari. Ulterior, judecătorul a fost eliberat din arest, fiind cercetat în stare de libertate.

Informațiile acumulate de procurori arătau că magistratul a acumulat, împreună cu membrii familiei sale, venituri legale de circa 7 milioane de lei (pe parcursul unei perioade de referință) însă, în aceeași perioadă, Oleg Sternioală împreună cu membrii familiei sale, a cumpărat bunuri de lux în valoare de circa 13,8 milioane de lei.

Bănuiala procurorilor era că diferența de circa 6,7 milioane dintre veniturile și cheltuielile bănuitului constituie bunuri ilicite, care au fost tăinuite, iar natura și originea acestora este deghizată prin transcrierea dreptului de proprietate pe terțe persoane. 

Ulterior Oleg Sternioală a depus cerere de demisie din funcția de judecător. Parlamentul a aprobat proiectele de hotărâre privind eliberarea din funcție a lui Oleg Sternioală în ședința plenară din 19 decembrie 2019.