Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Dosarul omorului fetiţei din raionul…

Dosarul omorului fetiţei din raionul Drochia

Procuratura raionului Drochia anunţă despre condamnarea, la detenţie pe viaţă, a unui locuitor al raionului Sîngerei, recunoscut culpabil de răpirea, violul, comiterea acţiunilor violente cu caracter sexual şi omorul intenţionat al unei minore.

Tragedia a avut loc pe 13 ianuarie, curent, în satul Hăsnăşenii-Mari, raionul Drochia, unde victima locuia împreună cu familia. După ce a fost cu uratul prin sat, fetiţa, în vârstă de 7 ani, a fost ademenită de inculpat cu dulciuri la aproximativ 500 metri de sat, lângă o fântână din preajma unei foste brigăzi de tractoare. Minora îl cunoştea pe individ, acesta fiind o rudă a tatălui vitreg. Fiind în stare de ebrietate, inculpatul a violat şi înjunghiat de mai multe ori victima, după care a aruncat-o de vie în fântână. Auzind strigătele minorei, acesta a astupat gura fântânei cu un capac şi a plecat în raionul Sîngerei. Corpul neînsufleţit al micuţei a fost depistat peste 5 zile de către un cioban care îşi păştea oile lângă acea fântână.

Fiind audiat de procurori, inculpatul şi-a recunoscut vina. Expertiza psihiatrico-psihologică, dispusă de procurori pe acest caz a concluzionat că inculpatul este responsabil şi poate purta răspundere penală.

Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.