Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Dosarul ex-deputatului Guma, amânat din…

Dosarul ex-deputatului Guma, amânat din nou, „din cauza” avocatului

altul
captiune

Ultima ședință de judecată din dosarul ex-deputatului Valeriu Guma a fost din nou amânată. Conform informațiilor Judecătoriei Buiucani, aceasta s-a amânat pentru că avocatul condamnatului este în concediu medical.Este deja a patra ședință consecutivă, amânat în acest caz, care a ajuns din România, în instanțele din R. Moldova, la începtului anului 2015.

Condamnat definitiv în România în aprilie 2013, dosarul lui Valeriu Guma, pe care R. Moldova conform prevederilor din Constituţie nu-l putea extrăda, a ajuns în ţara noastră la sfârşitul anului trecut. Asta după ce, la 30 octombrie 2014, judecătorul delegat cu cooperarea internaţională de la Tribunalul Bucureşti a luat decizia de a solicita R. Moldova recunoaşterea şi executarea sentinţei penale în acest caz, din cauza imposibilităţii de a face acest lucru în România.

guma avocatDosarul a fost remis Judecătoriei sect. Buiucani, iar o primă şedinţă a fost programată pentru 24 aprilie 2015. Aceasta însă a fost amânată din cauza absenţei avocatului, pe atunci din oficiu, al ex-deputatului, care s-a aflat la adunarea generală a avocaţilor. Următoarea şedinţă, care a avut loc peste o lună, pe 25 mai 2015, a fost şi ea amânată, din cauza faptului că în proces a intervenit un nou avocat, Iurie Tabarcea. Acesta a solicitat un termen pentru a lua cunoştinţă de materialele dosarului, dar şi pentru a demonstra faptul că Valeriu Guma ar avea o stare a sănătăţii „precară”, motiv pentru care nu se prezenta la proces. Peste alte 30 de zile, pe 25 iunie 2015, a avut loc o nouă şedinţă, cu acelaşi rezultat. Amânare. De această dată, avocatul a solicitat acest lucru pe motiv că ar fi antrenat într-un alt proces la acea oră, dar şi din cauza faptului că Valeriu Guma s-ar afla internat în spital. Astfel, solicitarea a fost acceptată, iar o nouă şedinţă a fost programată abia în toamnă, pe 21 septembrie 2015. Și cea din 21 septembrie s-a amânat, „la cererea avocatului care se afla în concediu medical”. Procesul a fost amânat pentru 20 octombrie 2015. Avocatul lui Valeriu Guma este Iurie Tabarcea.

De ce a fost condamnat GUMA?

Valeriu Guma a fost condamnat în România, definitiv, pe 17 aprilie 2013, perioadă în care acesta era deputat în Parlamentul R. Moldova, la patru ani de închisoare cu executare. Acesta a fost găsit vinovat de complicitate la dare de mită, complicitate la luare de mită şi cumpărare de influenţă, după ce, prin intermediul surorii sale, Ludmila Buzu, şi a partenerului său, Sergiu Bulăţel, cetăţean al R. Moldova, în septembrie 2006, i-a remis 20.000 USD lui Alexandru Mândruţ, consilier al vicepreşedintelui Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Acesta, în schimbul banilor, uzând de funcţia sa (peste puţin timp devenise director general al Direcţiei Generale Juridice din cadrul AVAS), urma să împiedice rezilierea contractului de privatizare a Gerom SA, din Buzău, firmă la care Guma era acţionar, din motive de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale privitoare la efectuarea investiţiilor de mediu, fapt ce ar fi atras penalităţi în valoare de 214.000 de euro.

Ludmila Buzu, sora ex-deputatului, care este acum director adjunct al Întreprinderii de Stat „Poşta Moldovei”, a pus umărul, probabil din greşeală, la condamnarea fratelui său, după ce, conform informaţiilor din decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de la Bucureşti, „a făcut declaraţii complete cu privire la participaţia inculpatului Valeriu Guma la comiterea infracţiunilor de corupţie care fac obiectul acestui dosar, arătând că inculpatul i-a dat în mod constant indicaţii privitoare la sumele de bani pe care ea trebuia să le remită”. Buzu a fost condamnată şi ea în acest dosar, însă doar la închisoare cu suspendare. În plin scandal, inclusiv politic, Valeriu Guma a refuzat să se supună deciziei instanţei din România, precizând că se consideră nevinovat. Peste un an, în februarie 2014, acesta îşi depune mandatul de deputat, iar de atunci, dispare din viaţa publică.