Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Doi deputați solicită verificarea declarațiilor…

Doi deputați solicită verificarea declarațiilor de avere a mai multor procurori: „Nu este indicat corect prețul unor bunuri”

Declarațiile de avere și interese personale a 20 de procurori ar urma să fie verificate, după ce deputații Radu Marian și Dan Perciun au trimis solicitări și demersuri către mai multe instituții de stat, inclusiv FISC și Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, precizând că unii procurori nu au indicat în declarațiile lor valoarea reală a unor bunuri pe care le dețin.

„Vă aducem la cunoștință că în urma unei investigări a declarațiilor de avere pentru anul 2018 a procurorilor, am constatat că în unele declarații de avere nu este indicat corect prețul unor bunuri, ceea ce constituie o încălcare a Codului Penal al RM”, este menționat în solicitara celor doi deputați.

În acest context, cei doi parlamentari solicită verificarea declarațiilor de avere depuse de procurori, iar în cazul în care vor fi depistate neconformități, solicită informarea Procuraturii Generale sau a Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.

Lista procurorilor cu solicitările de a fi verificați, dar și cea a bunurilor care nu ar corespunde prețului real:

Citiți și: