Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Doi administratori de întreprinderi municipale…

Doi administratori de întreprinderi municipale și-au angajat rudele în subordine

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat că Diana Ninescu, administrator al Întreprinderii Municipale „Chetrosu – Service” din s. Chetrosu, r. Drochia și Valeriu Crețu, administrator al Întreprinderii Municipale „Crihana – Service” din s. Crihana Veche, r. Cahul au încălcat regimul juridic al conflictului de interese prin faptul că și-au angajat rudele în cadrul întreprinderilor pe care le gestionează.

Actele de constatare emise în privința subiecților controlului sunt pasibile de a fi atacate în instanța de contencios administrativ.

La 2 noiembrie 2015, Diana Ninescu a încheiat un contract individual de muncă cu soțul său, prin care acesta a ocupat funcția de maistru în cadrul întreprinderii „Chetrosu – Service”. Conform art. 9, alin. (l), lit. a) din Legea nr. 16/2008 (abrogată) cu privire la conflictul de interese, în vigoare în momentul apariției conflictului de interese, persoana urma să informeze în decurs de trei zile de la data constatării, în scris, organul ierarhic superior despre interesul, al său ori al persoanelor apropiate, legat de decizia pe care trebuie să o ia. Diana Ninescu nu a făcut acest lucru și a ales să semneze trei acte ce țin de angajarea soțului său în subordine.

Într-o situație similară a fost și Valeriu Crețu, administrator al Întreprinderii Municipale „Crihana – Service” din s. Crihana Veche, r. Cahul al cărui caz a căzut sub incidența atât a Legii nr.16/2008 ( abrogată), cât și a Legii nr. 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale, întrucât la 29 mai 2009 și-a angajat fiica, care după nouă ani de activitate în cadrul întreprinderii gestionate de tatăl său a fost eliberată, la fel printr-un act administrativ semnat de acesta ( în 2018).

Prin urmare, Valeriu Crețu a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese prin nedeclararea în modul și în termenul stabilit a conflictului de interese și nesoluționarea acestuia, prin emiterea actelor administrative de angajare și de eliberare a fiicei.

După rămânerea definitivă a actului de constatare emis în privința lui Valeriu Crețu, ANI va solicita încetarea raporturilor sale de serviciu, cu aplicarea interdicției de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică pentru o perioadă de 3 ani.