Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   (doc) Detalii din dosarul ofițerului…

(doc) Detalii din dosarul ofițerului CNA pedepsit cu amendă pentru că a sustras aur și peste 50 de mii de euro

Ex-ofițerul Centrului Național Anticorupție (CNA), Cristian Richicinschi, a fost pedepsit cu o amendă penală de 180 de mii de lei și interdicția de a ocupa funcții publice pe un termen de cinci ani pentru că a sustras din dosarele pe care le avea în gestiune 51 de mii de euro și bijuterii în valoare de 160 393 de lei. Magistratul Victor Boico de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a stabilit pedeapsa după ce Cristian Ricinschi, fiul lui Iurie Richicinschi, care a ocupat în ultimii ani mai multe funcții importante în stat, a recunoscut integral vina, a restituit banii și bunurile și a solicitat judecarea cauzei în baza probelor administrate la faza de urmărire penală.

Potrivit procurorilor, la mai puțin de patru luni de când a fost angajat la CNA în funcția de ofițer de urmărire penală al Direcției nr. 1 din cadrul Direcției Generale Urmărire Penală, Cristian Richicinschi a sustras din safeul de serviciu 154 de bijuterii, cu o valoare de  160 393 de lei, păstrate drept corpuri delicte, fiind ridicate în cadrul unei percheziții dintr-un dosar aflat în gestiunea grupului de urmărire penală din care făcea parte. Ulterior, ofițerul CNA a încercat să vândă articolele din metale prețioase.

Într-un al doilea episod, ofițerul a sustras din biroul de serviciu suma de 50 de mii de euro, echivalentul a peste un milion de lei, bani, de asemenea, recunoscuți drept corp delict într-o cauză penală pe care o instrumenta împreună cu alți angajați CNA.

În cel de-al treilea episod, s-a stabilit că Richicinschi „acționând în interes material și în scopul realizării altor interese personale, cu o intenție unică și continuă în vederea sporirii activului sau micșorării pasivului patrimonial”, a utilizat suma de o mie de euro, bani care figurau drept corp delict într-un dosar pe care îl avea în gestiune.

Acțiunile inculpatului au fost săvârșite între martie-august 2017, timp în care ofițerul a invocat diverse motive pentru a explica lipsa corpurilor delicte.

S-a stabilit că în acea perioadă ofițerul de investigație a apelat la o firmă care prestează servicii de închiriere a automobilelor. În aprilie acesta a închiriat un BMW E 60 pentru patru zile, tranzacție ce l-a costat 160 de euro. Ulterior, acesta a închiriat pentru 44 de zile un „Mercedes-Benz E 220” pentru care a plătit 2 200 de euro. Dacă în primul caz acesta a semnat un contract, în cel de-al doilea caz, ofițerul a invocat că este angajat CNA și nu dorește ca cineva să cunoască despre faptul că folosește automobilul respectiv.

În explicațiile oferite ulterior procurorilor, Cristian Richicinschi și-a justificat acțiunile, în episodul cu suma de 50 de mii de euro, prin faptul că „a luat din safeul de serviciu suma integrală de 50 000 euro pentru interese personale gândindu-se că va înlocui mijloacele bănești cu alte bancnote neconștientizând că sunt necesare seriile și numerele conform proceselor-verbale”.

Despre bijuteriile sustrase, acesta a declarat că articolele le-a transmis spre vânzare „gândindu-se că ulterior va înlocui metalele de culoare aurie cu alte metale asemănătoare ghidându-se de pozele efectuate în cadrul actului de primire predare a bunului”. Aceleași explicații le-a avut ofițerul și pentru cel de-al treilea episod, de sustragere a sumei de o mie de euro.

„După cele întâmplate pe toate trei episoade a conștientizat, că a săvârșit mai multe infracțiuni și a înțeles că articolele din metalele prețioase cât și mijloacele bănești de cauzele penale sustrase nu putea fi înlocuite. În cadrul cauzei penale în care este inculpat la faza de urmărire penală, a restituit toate bunurile sustrase de el în sumă de 51 000 euro și toate articolele din metal auriu. Vina o recunoaște pe deplin, la momentul când a conștientizat că a săvârșit o infracțiune a fost deja prea târziu. Era inevitabil deja tragerea sa la răspundere penală”, scrie în decizia motivată a instanței de fond, cu referire la declarațiile făcute de Cristian Richicinschi.

Instanța l-a pedepsit cu o amendă de 180 de mii de lei pentru cele trei episoade de abuz de putere  și prin aplicarea interdicției de a ocupa funcții publice pe o perioadă de cinci ani. Judecătorul Victor Boico a argumentat decizia prin faptul că aceasta este una „de natură să respecte pe de o parte principiul umanismului, iar pe de altă parte, principiul echității, fără să fie afectat scopul general al legii penale”. Drept circumstanță atenuantă, judecătorul a considerat „recunoașterea vinovăției și căința sinceră”  a inculpatului, precum și restituirea de către acesta a bunurilor și sumelor de bani luate din dosarele aflate în gestiunea sa.

„Inculpatul este o persoană tânără nefiind oportună izolarea acestuia de societate, pedeapsa pecuniară fiind una de natură să atingă scopul legii penale – corectarea persoanei și prevenirea de săvârșirea de noi infracțiuni atât de către inculpat cât și de către alte persoane”, enumeră judecătorul unul dintre criteriile de care a ținut cont la stabilirea pedepsei.

Cristian Richicinschi este fiul lui Iurie Richicinschi, cel care a făcut carieră alături de Marian Lupu, fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova. Inițial, Richicinschi a fost șeful pazei de corp a liderului PDM, iar ulterior, din 10 noiembrie 2009, a fost numit, prin decretul președintelui interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, secretar al Consiliului Suprem de Securitate.

Citiți și

Ofițerul CNA, reținut după ce ar fi sustras probe din dosar: 50 de mii de euro și 1 kg de aur, fiul unui fost funcționar de rang înalt