Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Detalii privind arestarea șefului Inspectoratului…

Detalii privind arestarea șefului Inspectoratului Naţional de Probaţiune

cna.md

În această dimineață, ofițerii Centrului Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție au efectuat percheziții la Inspectoratul Național de Probațiune. În urma acestor descinderi a fost reținut şeful Inspectoratului Naţional de Probaţiune, Vladimir Popa, precum și doi agenți economici. Cei trei sunt bănuiţi că ar fi participat, concertat, la trucarea unor licitaţii publice, în urma cărora au fost achiziţionate echipamente electronice de monitorizare a persoanelor aflate sub supraveghere judiciară.

„Potrivit materialelor cauzei, în anul 2015, Inspectoratul Naţional de Probaţiune a organizat o licitaţie, în urma căreia a fost încheiat un contract de achiziţionare a 20 de echipamente electronice de monitorizare (inclusiv cu licenţe de utilizare pentru 12 luni), la preţ de 23.52 de lei unitatea. Peste aproximativ jumătate de an, instituţia achiziţionează suplimentar, de la aceeaşi companie, servicii de mentenanţă (licenţă) pentru echipamentul procurat, în valoare de 38.500 de lei, pentru monitorizarea a șapte subiecţi de probaţiune pe un termen de 30 de zile.

În pofida faptului că, după procurarea echipamentelor electronice de monitorizare, s-a stabilit ineficienţa acestora, brăţările fiind utilizate doar pentru șapte persoane, Inspectoratul Naţional de Probaţiune organizează, în 2016, o nouă licitaţie publică pentru cumpărarea a 115 echipamente de monitorizare electronică. Astfel, INP semnează un nou contract în sumă totală de 3.146.850 de lei.

În urma investigaţiilor efectuate în cadrul cauzei, s-a constatat că licitaţiile publice, prin care au fost achiziţionate echipamentele menţionate, au fost mimate, fiind favorizat un agent economic. Din informaţiile operative, se cunoaşte că şeful interimar al INP şi directorul companiei câştigătoare sunt în relaţii de prietenie de mult timp, iar pentru a conferi licitaţiilor o alură legală au organizat participarea fictivă a unei alte companii din anturajul agentului economic câştigător, care, în final, a fost respinsă de comisie”, se arată într-un comunicat de presă transmis de către CNA.

Totodată, în cadrul urmăririi penale s-a stabilit că preţul de piaţă a celor 135 de echipamente de monitorizare, cumpărate în urma celor două licitaţii, este de doar 264.330 lei, dar nu de 3.613.890 lei cât a fost plătit de Inspectoratul Naţional de Probaţiune.

„Fiind solicitat de anchetatori, reprezentantul companiei HK Moral Win International Electronics Limited, care a livrat brăţările, a declarat că preţul unui echipament electronic de monitorizare a subiecţilor de probaţiune (brăţară de identitate cu senzor pentru monitorizare) EEM este de 85 dolari SUA, cu licenţă de utilizare pentru 12 luni a softului (platformei de monitorizare) de 5 dolari SUA per unitate. Astfel, cele trei persoane reţinute ar fi comis abuz în serviciu, prin care INP a fost prejudiciat cu peste 3 mln de lei”, susțin reprezentanții CNA.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei trei riscă o amendă de 1350 – 2350 de unităţi convenţionale (67.500 – 117.500 de lei) sau de la 2 până la 6 ani de închisoare, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

Citiți aici:

Percheziții CNA: Directorul interimar al Inspectoratului Național de Probațiune a fost reținut