Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Decizia Judecătoriei Chișinău după ce…

Decizia Judecătoriei Chișinău după ce Voronin s-a oferit garant în dosarul lui Grigorciuc

Judecătoria Chișinău a respins cererea avocaților lui Pavel Grigorciuc cu privire la înlocuirea măsurii preventive, chiar dacă fostul președinte al R. Moldova, Vladimir Voronin, dar și fosta deputată Elena Bodnarenco, s-au oferit garanți în fața instanței.

Instanța a admis însă solicitarea procurorilor de a prelungi măsura preventivă pe numele lui Grigorciuc pentru încă 30 de zile.

Atât avocatul lui Grigorciuc, cât și Vladimir Voronin, susțin că activistul civic trebuie sancționat cu amendă, însă nicidecum prin privarea acestuia de libertate.

„Considerăm că de la bun început această cauză penală nu trebuia să fie pornită. Este clar că această cauză a fost pornită cu încălcări grave de procedură penală. Admiterea demersului domnului procuror dă dovadă că va fi o sentință de condamnare cu privațiune de libertate. Nu știu ce va decide judecătorul, dar lucrurile degradează grav în R. Moldova”, a declarat avocatul Eduard Rudenco, după ședința preliminară din dosarul lui Grigorciuc.

„Aceasta este o răfuială. Ceea ce s-a petrecut între Grigorciuc și Sîrbu este o încălcare adminstrativă și trebuie penalizată printr-o amendă, dar nu cu luni de zile la pușcărie. Aceasta este o răfuială politică împotriva acestei persoane”, a declarat Vladimir Voronin.

Activistul civic Pavel Grigorciuc a fost arestat după ce la 21 martie 2019, la scurt timp după ședința de constituire a Parlamentului de legislatura a X-a, în fața cafenelei „Penthouse” din centrul capitalei, a avut loc un schimb de replici între deputatul Sergiu Sîrbu și Grigorciuc, iar ultimul l-a lovit pe Sîrbu în văzul mai multor democrați, dar și a avocatului Eduard Rudenco. În timp ce Grigorciuc afirmă că i-a dat o palmă peste față fostului său coleg de partid din PCRM, Sergiu Sîrbu a declarat că a fost internat la Spitalul Clinic Municipal de Urgență fiind diagnosticat cu comoție cerebrală, pentru că Grigorciuc l-ar fi lovit cu pumnul sau cu un obiect în partea dreaptă a capului.

Pavel Grigorciuc a fost reținut în aceeași zi, iar Procuratura Buiucani a deschis un dosar de huliganism. A doua zi, Grigorciuc a fost pus sub învinuire, iar avocatul acestuia, Eduard Rudenco, a fost recunoscut drept bănuit. Respectiv, acțiunile lui Grigorciuc au fost calificate drept huliganism săvârșit de două sau mai multe persoane, infracțiune care se pedepsește cu până la cinci ani de închisoare și care, conform procedurii penale, dă posibilitatea procurorilor să ceară mandat de arestare.