Decizia Curții de Apel în cazul medicului de la Internatul Psihoneurologic din Bălţi, acuzat că a violat 16 paciente

La o distanță de trei ani de la condamnarea în primă instanță, Curtea de Apel Bălți l-a condamnat la 15 ani de închisoare pe Stanislav Florea, medicul care a violat ani la rând 16 paciente internate la Institutul Neurologic din Bălți.

Decizia Curții de Apel a fost pronunțată astăzi, 21 martie, asta după ce timp de trei ani mai multe ședințe au fost amânate, iar dosarul a fost tergiversat. Magistrații au modificat decizia primei instanțe, prin care Florea a fost condamnat la 13 ani, și au emis o nouă decizie prin care medicul este condamnat la 15 ani de închisoare.

„S-a admis admis apelul procurorilor și i-a fost aplicată sentință de 15 ani de închisoare. Florea a fost luat sub arest din sala de judecată, iar Curtea de Apel l-a condamnat pe toate capetele de învinuire”, a menționat pentru ZdG Tatiana Ioniță, procuror-șef la Procuratura de circumscripție Bălți.

Potrivit Doinei Ioana Straisteanu, una dintre avocatele victimelor, magistrații de la CA Bălți au dispus și achitarea desbăgubirilor morale pentru pacientele de Internat. Despăgubirile variază între 50 și 70 de mii de lei.

Imagini video publicate de avocata Doina Ioana Straisteanu în timpul arestării lui Florea în sala de judecată:

La 25 octombrie 2016, judecătorii au pronunţat o primă sentinţă în dosarul violurilor de la Internatul Psihoneurologic din Bălţi. Astfel, inculpatul Stanislav Florea, medic de profesie, a fost condamnat la 13 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis, iar victimelor nu le-a fost acordat niciun leu sub formă de despăgubiri pentru suferinţa fizică şi morală. Sentinţa era cu drept de atac la instanţa ierarhic superioară, lucru pe care fostul medic l-a și făcut. Magistrații au hotărât atunci că Stanislav Florea va fi arestat abia după ce va fi emisă decizia definitivă.

Acest caz a apărut în atenția publică în februarie 2013, când o beneficiară a internatului și-a sunat rudele, anunțându-le că a fost violată. Atunci, la faţa locului, s-a deplasat grupul operativ al Comisariatului de poliție și procurori din Bălți, recepționând plângerea victimei, care a anunțat că ar fi fost violată de medicul care o tratează. Fiind supusă unei expertize psihiatrice, femeia a fost calificată ca fiind responsabilă, fapt care a servit drept temei pentru inițierea unei cauze penale în baza art. 171 Cod Penal al R. Moldova „Viol”. Ulterior, în timpul investigațiilor, au fost identificate și alte victime, în total, 16. Stanislav Florea pledează în continuare nevinovat.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Lider Moldovan

    DREPTATE LA STĂPÂNUL PLAHOTNIUK

    J****** hoț Ilan Șor a “violat” de 40 miliarde de lei (2,9 miliarde de dolari) un popor întreg, poporul moldovenesc, începând cu cei mici și trecând la maturi și bâtrâni și în loc să-l pună la dubală l-au pus deputat cu tot cu șoblă blondă să nu se plctisească acolo în Parlament.

    Medicul de la Internatul Psihoneurologic din Bălţi Stanislav Florea a “violat în scopuri terapeutice” 16 paciente, sperând ca ele să se întremeze și a fost condamnat la 15 ani de dubală. Adică aproximativ, câte un an pentru fiecare viol.

    Luând în considerație populația R. Moldova de 3,5 milioane, la câți an de dubală trebuie codamnat j****** hoț Ilan Șor? La 3,5 milioane de ani?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *