Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   "Dacă dvstră dispuneți de careva…

„Dacă dvstră dispuneți de careva informații unde la moment se află Gheorghe Papuc, imediat mergem și-l reținem”

„Direcția Poliție a mun. Chișinău a dispus reținerea condamnatului Papuc, iar în acest moment se întreprind măsuri pentru a stabili locul aflării condamnatului”, a menționat Sergiu Cociorvă, șeful Direcției de Poliție a mun. Chișinău, într-o intervenție pentru ZdG. 

Ion Bodrug,  şeful Inspectoratului General al Poliției anunţă că dispozitivul deciziei Curţii de Apel Chişinău, în baza căreia urmează să fie reţinut generalul Gheorghe Papuc a ajuns la poliţia municipală, care urmează să-l reţină. „Astăzi dimineaţă, la prima oră, această decizie a fost transmisă poliţiei municipale.  Noi am primit decizi Curţii de Apel, acolo e stabilit că Papuc este condamnat la patru ani de închisoare, iar termenul ispăşirii pedepsei se calculează din momentul reţinerii.  Acuma noi o să ne ducem acasă la el şi dacă nu-l putem găsi,  adunăm toate probele şi transmitem materialele în judecată, iar instanţa va emite o altă decizie de anunţare în căutare”, a precizat Bodrug.

Sergiu Cociorvă, șeful Direcției de Poliție a mun. Chișinău ne-a spus că actul a ajuns la ei, iar acum se întreprind măsuri pentru reținerea condamnatului Gheorghe Papuc. „Dacă dvstră dispuneți de careva informații unde la moment se află Gheorghe Papuc, imediat mergem și-l reținem. Noi am primit actele și lucrăm”, a declarat Cociorvă.

Amintim că, Gheorghe Papuc a fost condamnat luni, 19 ianuarie 2015 la patru ani de închisoare cu executare.