Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Cum arată vila judecătorului care…

Cum arată vila judecătorului care l-a arestat pe Andrei Braguța și cum își argumentează acesta decizia

La oficiul Ciocana al Judecătoriei Chișinău ni s-a spus că Iurie Obadă, judecătorul care, pe 18 august 2017, a decis arestarea pe 30 de zile a lui Andrei Braguța, tânărul care a decedat pe 26 august în penitenciar, este, din 23 august, în concediu. Pe magistrat l-am găsit acasă, la vila sa cu două niveluri din Întovărășirea Pomicolă „Izvorul-Vesel”, aflată în imediată apropiere de Tohatin, mun. Chișinău. După ce un vecin l-a telefonat, judecătorul ne-a deschis poarta, invitându-ne în curte, unde a acceptat să discute despre circumstanțele din dosarul Braguța, refuzând însă să fie filmat sau fotografiat.

Iurie Obadă își amintește însă în detalii ziua în care a decis eliberarea unui mandat de arest pe numele lui Braguța. „A venit procurorul cu demersul. A fost înregistrat în cancelarie. Prin intermediul programului, dosarul mi-a fost repartizat mie, fiind și singurul judecător de instrucție la Ciocana. Știam de la procuror că tânărul e cu dereglări, dar nu mi-am dat seama că era așa de serios… Când am ieșit să vin în ședință, pe el l-au adus din camera pentru persoane reținute. Într-adevăr, era foarte agresiv. Era într-o stare strașnică, pentru că se grămădise mai toată judecata acolo. Erau trei băieți de la escortă care nu puteau, de fapt, să-l țină”, zice magistratul.

„Încă în mașină sau chiar din penitenciar, acesta a lepădat toate hainele. Era gol… Băieții de la escortă au găsit ceva, o „pokrivală” (cearșaf, n.r.) și i-au pus-o pe umăr. Încercau să-l intre în sala de ședințe. El refuza. M-am uitat la el și am văzut că e inadecvat și agresiv. Avocatul său a fost Veaceslav Nevreanschi. Am decis, văzând comportamentul, să examinăm fără el, pentru că oricum nu aveai ce asculta de la dânsul. Avocatul s-a dus și a întrebat dacă vrea să spună ceva judecătorului. El l-a trimis în… Am intrat în ședință și am spus la escortă să-l ducă jos”, povestește Iurie Obadă, care precizează că, în cei 25 de ani de când activează în sistemul de drept, nu s-a confruntat cu un asemenea caz.

„Unica ieșire era să-l izolez…, în primul rând pentru securitatea lui”

Iurie Obadă

Întrebat de ce, totuși, în aceste circumstanțe, a decis aplicarea unui mandat de arest pe numele lui Andrei Braguța, judecătorul a spus că „cine mă cunoaște, știe că nu dau arest pentru orice. În altă situație, cu altă persoană, poate nu-l arestam, pentru că infracțiunea nu era atât de gravă. În altă situație, nu-i dădeam arest. Avocații care vorbesc despre acest caz nu au văzut ce se întâmpla pe loc. Ăsta, real, era agresiv. Din cuvintele procurorului, el, cu câteva zile mai devreme, fusese eliberat din Spitalul de Psihiatrie. A venit de acolo la volanul mașinii, din Bălți până la Chișinău. Sunt aproape 200 de km, la volanul automobilului. Era într-o stare… Era periculos. În încheierea mea, am indicat că, în primul rând, pentru securitatea sa, nu pentru altcineva… Închipuiți-vă, la un om gol îi dau drumul în stradă, în așa stare. Și altă problemă. Procurorul a spus că vrea să înainteze alt demers, pentru efectuarea expertizei psihiatrice. Pentru expertiza asta, tot era necesar să fie izolat. Rațiunea mea a fost, reieșind din starea lui, că cel mai normal era ca el să fie sub supraveghere. Să-l eliberezi, în stradă, vă închipuiți în ce stare era”, își argumentează judecătorul decizia de a-l aresta pe Braguța.

„Cea mai rezonabilă variantă era ca el să fie sub supraveghere. El nu putea fi eliberat… Eu nu puteam decide ca el să fie internat forțat. Asta era posibil după ce îl recunoșteau vinovat, iresponsabil… Absolut inadecvat era, dar nu arăta lovit. Arăta sănătos fizic. Vă spun, unica, după mine, ieșire, era să-l izolez, să fie sub supraveghere, în primul rând, pentru securitatea sa și a celor din jur. Dacă era un om sănătos psihic, sigur, nu-l arestam. Eu, pentru așa ceva, nu arestez. Era agresiv. M-am gândit că a venit de la Bălți cu mașina și, dacă-l eliberez, ar putea urca iar la volan. Pe undeva, erau și părinții care, cumva, nu au fost împotrivă ca el să fie sub supraveghere. Eu nu i-am văzut pe părinți, dar procurorul mătincă a spus. Ce a făcut avocatul? Avocatul a zis, poate facem ceva… Într-un fel, el nu a acceptat arestarea, dar poate facem ceva ca să-l dăm la părinți, să-l supraveghere. Am zis, dl Vlad, dvs vedeți că părinții ar putea să-l supravegheze? El totuși are 30 de ani. M-am gândit că decizia e în favoarea sa. Fără doar și poate, se întâmpla altceva dacă ieșea din penitenciar. Cu el sau cu altcineva. Regrete? Sigur că am, nu atât de decizia mea, pentru că susțin că era singura cale, dar, că a murit omul și parcă aș fi și eu…, așa, pur omenește, pur sufletește. Când l-am văzut ce sunete scotea… Era ca o fiară. Am spus cuiva de acolo că mi-i jale de el. Băiat tânăr, frumos. Nu avea urme de lovituri. Era învelit cu acea „prostire”, dar nu am văzut ceva”, precizează judecătorul, afirmând că, inițial, Vladislav Nevreanschi, avocatul din oficiu al lui Braguța, a atacat la Curtea de Apel (CA) Chișinău mandatul de arest, doar că, la scurt timp, s-a răzgândit.

CV-ul judecătorului, mașina din 2016 și detalii despre casă

captură: magistrat.md

Iurie Obadă este fost procuror, fiind desemnat judecător de instrucție la Judecătoria Ciocana în anul 2004. În aprilie 2009, potrivit informațiilor de pe magistrat.md, a fost numit în funcție până la atingerea plafonului de vârstă, iar cinci ani mai târziu, a fost reconfirmat în funcție. În februarie 2017, Colegiul de Evaluare a Performanţelor Judecătorilor i-a acordat calificativul „Foarte bine”, magistratul acumulând 85 de puncte. Deși, potrivit Hotărârii Colegiului, hotărârile judecătorului Obadă, nu au fost obiect de examinare la CtEDO, informațiile plasate pe pagina Asociației „Juriştii pentru drepturile omului” arată că o hotărâre a completului de judecată în componența căruia a participat Obadă, a fost obiect de examinare la CtEDO. În acel caz, statul era reclamat pentru omisiunea de a acorda unui reclamant asistență medicală, investigarea neadecvată a plângerii de maltratare și reținerea penală a acestuia peste termenul prevăzut de lege.

Judecătorul Iurie Obadă afirmă că și-a ridicat vila, împreună cu soția, în perioada 1999 – 2006

Conform declarației de avere și interese, judecătorul Obadă deține, împreună cu soția, vila din suburbia Chișinăului, pe care ar fi construit-o în perioada 1999-2006, după ce a cumpărat terenul de la Primăria Tohatin. „Încă nu lucram în judecată când am construit casa. Am construit-o timp de 10 ani. Terenul costa nu ca acum. Era vreo 670 de lei, cam așa. Când am cumpărat terenul, puteai să-ți cumperi 10 terenuri în zonă. Totuși, am 53 de ani și 25 de ani de când lucrez și eu, și soția”, zice Obadă. Soția sa activează în Compania „Dita Est Farm” care, pe lângă importul de medicamente, gestionează rețeaua „Farmacia Familiei”. Judecătorul Iurie Obadă este proprietarul unui Volvo XC 60, pe care l-a dobândit în 2016, printr-un contract de schimb. Obadă susține că a oferit automobilul BMW X3 și alți 3,5 mii de euro în schimbul noii mașini, fabricate în 2011. Acesta are o valoare declarată de 11,5 mii de euro. În declarația de avere și interese pentru 2016, Obadă precizează că deține un cont bancar cu 40 de mii de euro, care i-au adus o dobândă de 31 de mii de lei.

Cine este procurorul care a cerut mandat de arest pe numele lui Andrei Braguța, ce spune șeful acestuia, dar și alte detalii despre moartea tânărului în custodia statului, aflați din articolul „„Eroii” (in)justiției din Dosarul Braguța”

Continuarea o puteți citi aici