Cinci luni de la decesul lui Iurii Luncașu. Ce se întâmplă cu dosarul morții omului de afaceri

Cinci luni de la decesul lui Iurii Luncașu. Ce se întâmplă cu dosarul morții omului de afaceri
34 vizualizări
17 ianuarie 2020 | 11:10

Dosarul penal pornit de autorități după moartea omului de afaceri Iurii Luncașu a fost retras de la Procuratura mun. Chișinău după două zile de la inițiere și transmis în gestiunea Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS). După 5 luni, de când a fost transferat de la Oficiul Buiucani al Procuraturii mun. Chișinău către PCCOCS, dosarul penal se află încă la etapa de urmărire penală, în cadrul căreia procurorii de la PCCOCS susțin că sunt investigate mai multe versiuni în cazul morții omului de afaceri și că au fost efectuate mai multe acțiuni, însă, deocamdată nu există o decizie finală pe acest caz.

Contactat de Ziarul de Gardă, șeful interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), Ion Caracuian, ne-a comunicat că pe parcursul acestor cinci luni, procurorii au efectuat mai multe expertize, au fost audite mai multe persoane, au fost examinate probele culese de la fața locului și sunt investigate, în continuare, mai multe versiuni în cazul morții omului de afaceri Iurii Luncașu, iar, potrivit lui Caracuian, în scurt timp autoritățile ar putea veni cu o soluție finală.

„În dosarul acesta nu este adoptată o oarecare hotărâre, el se află la noi încă în gestiune. Noi mai avem de făcut careva investigații, nu pot să spun că este vorba despre încă un mare volum de lucru, dar mai avem ceva de făcut și încă nu putem să vă dăm careva informații cu referire la finalitatea dosarului.

În acest dosar, într-adevăr, au fost examinate o multitudine de versiuni în care ar fi putut avea loc fapta. Au fost efectuate și un șir de expertize, nu doar audieri și examinarea unor probe care au fost culese de la fața locului. Au fost investigate o multitudine de aspecte.

În viitorul apropiat noi vom avea o soluție, iar atunci vom putea veni cu o reacție oficială.

Dosarul se află în gestiune, nu este plasat pe tărâmul instanței. Noi mai avem de verificat. Deocamdată, nu pot să vă spun daca va fi într-un fel sau altul, sau trimis sau clasat. Mai avem de verificat câteva versiuni sub aspect de rezultat al acțiunilor de urmărire penală. Așteptăm rezultatul unor acțiuni din cadru urmăririi penale și doar după primirea rezultatelor respective vom putea spune ce soluție va fi adoptată”, ne-a comunicat Ion Caracuian, șeful interimar al PCCOCS.

Dosarul morții omului de afaceri Iurii Luncașu a fost tranferat de la Oficiul Buiucani al Procuraturii mun. Chișinău pe masa procurorilor de la Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) pe 19 august 2019, printr-un ordin al procurorului general interimar de atunci, Dumitru Robu.

Informația precum că omul de afaceri Iurii Luncașu, reprezentantul companiei care deține „Casa Albă”, impunătoarea clădire de la poalele parcului Valea Morilor atribuită lui Vladimir Plahotniuc, a decedat în seara zilei de 17 august a apărut în presă duminică dimineața, pe 18 august.

Înștiințarea precum că pe traseul R-6, se află o persoană împușcată în regiunea capuluil ar fi parvenit la Serviciul 112 la ora 20.07. Babin Boris, șoferul lui Iurii Luncașu, ar fi declarat oamenilor legii că la în seara aceleiași zile, la ora 19.00, ar fi fost contactat telefonic de șeful său care i-a cerut să vină la domiciliu și să se deplaseze într-o direcție necunoscută, la aer curat. Șoferul ar fi mers cu automobilul de serviciu la casa lui Luncașu de unde l-a luat și s-au îndreptat spre traseul R-6 (Ialoveni-Durlești). La un moment dat, Luncașu i-ar fi cerut șoferului să oprească automobilul în câmp și să scrie o scrisoare cu următorul conținut: ,,Căsuță albă am cumpărat în 2017 am fost investitor”.

Ulterior, potrivit declarațiilor șoferului, Iurii Luncașu ar fi ieșit din automobil comunicându-i șoferului că vrea să răsufle aer curat, iar după câteva clipe s-ar împușcat în regiunea capului cu propriul pistol.

Șoferul lui Iurii Luncașu este tatăl tânărului care în vara anului 2018 l-a omorât pe Teodor Țăranu, fiul analistului Anatol Țăranu.

Iurii Luncașu era un om de afaceri din anturajul lui Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor.

ZdG a scris anterior că Iurii Luncaşu este un prosper şi discret om de afaceri, despre care presa a scris încă în anii 2000 că ar fi fost un apropiat al fostului preşedinte Vladimir Voronin. 

În 2014, Rise Moldova a publicat mai multe fotografii în care Luncaşu era surprins însoţindu-l pe Vladimir Plahotniuc la Sciez, Franţa. Luncaşu este fondator la mai multe companii: „Denir Lux”, „GB&CO”, „Primrof Construct” sau „Acvilin-Grup”, cu afaceri în domeniul construcţiilor sau ţigărilor. Împreună cu membrii familiei, el deţine mai multe case şi apartamente în capitală.

Luncașu este cel care a fost reprezentantul, prin procură, la Chișinău al firmei „Investar Investments Limited”, înregistrată la 31 august 2016 în Larnaca, Cipru, și cea care a cumpărat în 2017 „Casa albă”, un complex de imobile impunător de la poalele parcului „Valea Morilor”, în perimetrul străzilor Timiş şi Bujorilor.

MAIL AUTOR

Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

Șapte persoane, testate de ANSP la coronavirus: Rezultatele sunt negative

Șapte persoane care prezentau simptome asociate infectiei cauzate de coronavirusul de tip nou au fost testate de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS). De la cele șapte persoane au fo…
Șapte persoane, testate de ANSP la coronavirus: Rezultatele sunt negative

OMS: Epidemia de coronavirus se află într-un „punct decisiv”

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că epidemia de coronavirus a atins un „punct decisiv”. În acest sens, oficialul a cerut statelor să acţionez…
OMS: Epidemia de coronavirus se află într-un „punct decisiv”

Slusari îndeamnă candidații din cursa de la Hîncești să se retragă în favoarea lui Cobzac: „Există riscul ca într-o circumscripție pro-europeană să câștige un candidat anti-european”

Vicepreședintele Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari, se arată convins că în cadrul alegerilor parlamentare noi din circumscripția Hîncești candidatul independent Grigore Cobzac se află în fruntea…
Slusari îndeamnă candidații din cursa de la Hîncești să se retragă în favoarea lui Cobzac: „Există riscul ca într-o circumscripție pro-europeană să câștige un candidat anti-european”

Cinci rute de microbuz își sistează activitatea începând de săptămâna viitoare

Cinci rute de microbuz din Chișinău îşi vor sista activitatea începând cu ziua luni. Este vorba despre unitățile de transport care circulă pe liniile 108, 178, 135, 129, 175. Anunțul a fost făcut de către preșe…
Cinci rute de microbuz își sistează activitatea începând de săptămâna viitoare

Ruslan Codreanu: „Primarul vrea să aducă autobuze direct din Belarus, gata pe roți, în datorii”

Fostul primar interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, se arată nedumerit de decizia Primăriei Chișinău de a procura, în credit, 100 de autobuze noi din Belarus pentru renovarea Parcului Urban de Autobuze. În a…
Ruslan Codreanu: „Primarul vrea să aducă autobuze direct din Belarus, gata pe roți, în datorii”

Dosarele Tranga – Morari – Varzari. Răspunsul PG la scrisoarea adresată de către un procuror

Procurorul anticorupție, Vladislav Bobrov, care a gestionat dosarul în care figurează omul de afaceri Viorel Varzari a expediat la 31 ianuarie curent un raport prin care îl informează pe șeful Procuraturii Gene…
Dosarele Tranga – Morari – Varzari. Răspunsul PG la scrisoarea adresată de către un procuror