Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Ce a decis Judecătoria Chișinău…

Ce a decis Judecătoria Chișinău cu privire la cererea de chemare în judecată depusă de Viorel Morari

Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, a respins ca inadmisibilă cererea depusă de către Viorel Morari, care a atacat în instanța de judecată decizia noului șef al Procuraturii Generale (PG) de a verifica activitatea procuraturii specializate, dar și cea de a-l delega pe Morari într-o subdiviziune a Procuraturii Generale pe durata controlului.

Astfel, Morari este în continuare suspendat din funcția de șef al Procuraturii Anticorupție (PA).

Încheierea poate fi contestată cu recurs la Curtea de Apel (CA) Chișinău în termen de 15 zile.

Contactat de ZdG, el a menționat că nu a decis dacă va contesta încheierea instanței, având în vedere că examinarea ar putea dura mai mult timp.

„Încă nu am făcut cunoștință în detaliu cu argumentele instanței de judecată. Urmează să le studiez și să decid referitor la oportunitatea contestării. Actualmente o voi executa, pentru că ea este executorie. Contestarea ei nu suspendă executarea. Există o altă parte a monedei: contestarea acesteia la CA poate să nu fie examinată în termeni utili, pentru că delegarea durează doar 30 de zile, adică decizia mea de a contesta poate fi zadarnică”, a declarat Morari pentru ZdG.

Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a fost suspendat din funcție în legătură cu efectuarea unui control special, efectuat prin dispoziția procurorului general, Alexandr Stoianoglo, în cadrul Procuraturii Anticorupție (PA) și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). 

Suspendarea din funcție a lui Viorel Morari are loc pentru o perioadă determinată, pe perioada efectuării verificărilor la PA. Timp de o lună, Morari urmează să activeze în cadrul Procuraturii Generale.

Conform PG, controlul de la cele două procuraturi are drept scop „verificarea și evaluarea activităților acestor două unități specializate”.

În ultima perioadă, Procuratura Anticorupție a anunțat despre efectuarea mai multor investigații în cazuri de interes public, cum ar fi anunțarea în căutare a fostului lider al PDM, Vladimir Plahotniuc; aplicarea sechestrului în cadrul dosarului pentru îmbogățire ilicită a judecătorului Ion Druță; perchezițiile la domiciliul judecătorului Oleg Sternioală; reținerea fostului șef al PCCOCS, Nicolae Chitoroagă; efectuarea a 48 de percheziții la S.A. „Metalferos” și alte companii interpuse, precum și anularea ordonanței de refuz în începerea urmăririi penale în cazul finanțării din Federația Rusă a Partidului Socialiștilor.