Avocații lui Platon susțin că au fost agresați de mascații de la „Pantera” după ce au cerut ajutor medical pentru clientul lor

Avocații lui Veaceslav Platon susțin că au fost agresați fizic de către angajații „Pantera” în timp ce erau la o întrevedere cu clientul lor la Penitenciarul nr.13. Aceștia precizează că asupra lor a fost aplicată forța după ce au refuzat să părăsească biroul în care avea loc întrevederea cu Platon, care le-a povestit că a fost bătut chiar de angajații penitenciarului.

Contactat telefonic de ZdG, unul dintre avocații lui Platon, a declarat că administrația penitenciarului a refuzat să îi acorde asistență medicală lui Platon, motiv pentru care avocații au cerut intervenția unui medic legist la fața locului pentru a constata vătămările lui corporale și pentru a fi inițiată o investigație în acest sens.

„Am fost la întrevedere conform graficului. Platon ne-a comunicat că asupra lui a fost aplicată violența pe 24 august și ne-a arătat pe corp multiple echimoze. Acesta ne-a mai spus că i s-a refuzat accesul la medic și investigarea medico-legală. Atunci ne-am dat seama că se încearcă tăinuirea infracțiunii și am cerut intervenția medicului pentru ca să fie fixate vătămările corporale în prezența noastră”, ne-a spus avocatul Valeriu Pleșca.

Deși a fost bătut pe 24 august, până pe 3 septembrie, atunci când a avut loc întrevederea cu avocații, Platon nu a avut parte de îngrijiri medicale. Valeriu Pleșca a mai precizat că Platon a fost bătut pe 24 august după o întrevedere cu avocații săi: „El scrie multe plângeri și publică multe informații. Ei vin și îi sustrag pixurile. Noi îi dădeam deja pixurile noastre. Când a venit de la întrevedere, a văzut că îi este percheziționată celula și el a cerut să îi fie întoarse pixurile, așa că angajații penitenciarului i-au sucit mâinile și l-au bătut”. 

Avocatul a mai adăugat că șeful penitenciarului a negat că Platon ar fi cerut anterior intervenția medicului și a spus că Platon singur și-ar fi cauzat vătămările corporale. Deși pe 3 septembrie avocații au cerut intervenția unui medic, le-a fost refuzat acest lucru sub diferite pretexte.

„Ne-au spus ba că medicul e ocupat, ba că e plecat acasă, pe urmă ne-au comunicat că nici nu există medic, dar felcer. Am sunat ambulanța și șeful penitenciarului a intrat și ne-a spus că Platon trebuie excortat în celulă și ei ulterior vor lua o decizie. Noi am spus că vom sta în biroul de întrevederi până nu vedem medicul. Peste o perioadă scurtă de timp, au intrat vreo 6-8 mascați și biroul s-a făcut negru. Au năvălit asupra noastră și totul s-a întâmplat foarte repede. Lui Platon i-au sucit mâinile și au aplicat forța pentru a-l scoate din birou. I-au sucit mâinile și colegei noastre, pe care au lovit-o cu capul de masă”, spune Valeriu Pleșca.

După ce au ieșit din penitenciar, avocații au chemat două ambulanțe. Deși avocata care a fost agresată a reușit să beneficieze de îngrijiri medicale, cea de-a doua ambulanță, chemată pentru a-i acorda ajutor lui Platon, nu a fost lăsat să intre în instituție.

Platon a depus o plângere în acest sens, la fel și avocata care a fost agresată.

Administrația Națională a Penitenciarelor consideră că, atât acțiunile deținutului Platon, cât și ale avocaților săi, constituie provocări la adresa sistemului penitenciar.

Veaceslav Platon a fost reținut la 25 iulie 2016 la Kiev, în aceeași zi în care autoritățile de la Chișinău l-au anunțat în căutare internațională, fiind învinuit în dosarul privind fraudarea Băncii de Economii, de unde ar fi primit credite neperformante în sumă de aproximativ 800 milioane de lei. Pe 29 august 2016 Platon a fost extrădat în R. Moldova. La 20 aprilie 2017, Platon a primit o sentință cu 18 ani de închisoarePe 12 decembrie 2017, acesta fost condamnat la încă 12 ani de detenție în cel de-al doilea dosar deschis pe numele său, pentru escrocherie.

Foto: Nicu Gușan/Radio Europa Liberă

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Lilian 007

    Platon este tâlhar, nu există nici cele mai mici dubii în acest sens. Totuși cel mai mare tâlhar al țării este Plahotniuk. Pe locul al doilea
    ca tâlhar este Ilan Șor și doar pe locul trei se situază Platon!

Leave a Reply to Lilian 007 Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *