• Arestul în lipsă a lui Vladimir Plahotniuc, recunoscut legal de Judecătoria din Moscova

    Arestul în lipsă a lui Vladimir Plahotniuc, recunoscut legal de Judecătoria din Moscova
    vizualizări
    10 ianuarie 2018 | 16:41

    Judecătoria din Moscova a respins la 10 ianuarie recursul împotriva deciziei din 30 noiembrie 2017 a Tribunalului regiunii Basmani, prin care pe numele liderului PDM, Vladimir Plahotniuc, a fost autorizat arestul în lipsa inculpatului, scrie agenția de știri RIA Novosti. Agenția face trimitere la relatările unui corespondent prezent în sala de ședințe a instanței de judecată în momentul în care a fost dat citirii decizia. Ria Novosti precizează că Vladimir Plahotniuc este învinut de tentativă de omor din motive politice. Până la acest moment, liderul PDM nu a făcut vreo declarație în legătură cu dosarul penal existent pe numele său în Federația Rusă.

    Pe portalul instanțelor de judecată din Federația Rusă figurează un dosar penal pe numele Plahotniuc V. G. Inițialele prenumelui și patronimicului corespund celor ale liderului PDM, Plahotniuc Vladimir Gheorghe. Acesta este acuzat în baza art. 105, alin. (2), pct. l) al Codului Penal al F. Ruse, adică omor săvârșit din „motive politice, ideologice, rasiale, naționaliste sau religioase, sau din motive de ură față de anumite grupuri sociale”.

    Potrivit datelor de pe portalul instanțelor din F. Rusă, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul regiunii Basmani pe data de 30 noiembrie 2017. În aceeași zi, Tibunalul a luat decizia de a emite o măsură de arest pe numele inculpatului sub formă de arest. La 4 decembrie, decizia instanței a fost contestată, iar astăzi, 10 ianuarie, Judecătoria din Moscova a respins recursul. Respectiv, măsura de arest a rămas în vigoare.

    Presa rusă a scris anterior că Vladimir Plahotniuc este anunțat în căutare internațională în legătură cu dosarul de omor. Într-un răspuns pentru portalul deschide.md, Centrul de Cooperarea Polițienească Internațională din R. Moldova a precizat că pe 8 decembrie Secretariatul General al Organizației Internaționale a Poliției Criminale INTERPOL, cu sediul la Lyon, a refuzat solicitarea Federației Ruse de a-l anunța pe Plaohtniuc în căutare internațională, pe motiv că aceasta este una motivată politic.

    După mediatizarea subiectului, PDM a emis un comunicat de presă în care califica dosarul drept una dintre „acțiunile provocatoare de hărţuire şi persecuţie politică la care sunt supuşi în continuare, de către Federaţia Rusă, reprezentanţii partidului şi oficiali ai Guvernului şi Parlamentului” și anunța că va informa instituţiile internaţionale în legătură au aceste „abuzuri”.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Germania: 50.000 de operaţii de cancer au fost amânate din cauza pandemiei

    În jur de 50.000 de operaţii pentru tratarea cancerului nu au putut fi efectuate în Germania în timpul pandemiei de coronavirus până la jumătatea lui iunie, a declarat luni şeful Organizaţiei germane de ajutora…
    Germania: 50.000 de operaţii de cancer au fost amânate din cauza pandemiei

    Încălcările depistate de Fisc în legătură cu stabilirea prețurilor la produsele sociale

    Responabilii Serviciul Fiscal de Stat au anunțat luni, 13 iulie, că în vederea prevenirii încălcării prevederilor Hotărârii Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016 cu privire la prețurile de comercializare a produs…
    Încălcările depistate de Fisc în legătură cu stabilirea prețurilor la produsele sociale

    Modificările propuse de CRJM și IPRE la procedura elaborată de Ministerul Justiției pentru selectarea viitorului judecător din partea R. Moldova la CtEDO

    Institutul de Politici și Reforme Europene (IPRE) și Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) au examinat proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la crearea Comisiei pentru selectarea candidaților la po…
    Modificările propuse de CRJM și IPRE la procedura elaborată de Ministerul Justiției pentru selectarea viitorului judecător din partea R. Moldova la CtEDO

    Vacanțe fiscale pentru unele categorii de întreprinderi. Proiectul înregistrat de Platforma DA

    Deputații Platformei DA solicită vacanței fiscale pentru unele categorii de întreprinderi. O astfel de inițiativă legislativă a fost prezentată luni, 13 iulie, de către vicepreședintele Parlamentului și al Plat…
    Vacanțe fiscale pentru unele categorii de întreprinderi. Proiectul înregistrat de Platforma DA

    Anunțul Ambasadei României în R. Moldova în legătură cu activitatea Secției Consulare la Chișinău

    Începând cu data de 18 mai 2020, Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău și-a reluat activitatea de lucru cu publicul pentru eliberarea documentelor de călătorie (pașapoarte) și a documentelor de star…
    Anunțul Ambasadei României în R. Moldova în legătură cu activitatea Secției Consulare la Chișinău

    Alte șapte persoane au decedat din cauza infecției cu Covid-19. Detalii despre victime

    Alte șapte persoane au pierdut lupta pentru viață din cauza infecției cu noul coronavirus. Potrivit datelor furnizate de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale victimele sunt două femei și cin…
    Alte șapte persoane au decedat din cauza infecției cu Covid-19. Detalii despre victime