Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Arest preventiv pentru medicul Vadim…

Arest preventiv pentru medicul Vadim Scarlat, care ar fi mituit judecătorii

Foto: Facebook/Clubul Nostru

Instanța de judecată a decis plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile în izolatorul CNA a medicului Vadim Scarlat, care este învinuit că ar fi transmis unui magistrat 2000 de euro pentru ca acesta să dea o soluție favorabilă într-un dosar în care Scarlat avea calitate de învinuit.

Întrebat dacă va contesta decizia instanței, avocatul lui Scarlat a menționat că va „întreprinde măsurile prevăzute de legislația în vigoare după consultarea clientului”. Potrivit procurorului pe caz, Vadim Scarlat pledează nevinovat.

Procuratura Anticorupție susține că Scarlat este vizat într-un dosar cu privire la decesul unui nou-născut. Potrivit actului de învinuire, expertiza medico-legală a demonstrat că există legătura cauzală între decesul copilului şi acţiunile neglijente ale medicului. În apărarea sa, medicul a solicitat o expertiză în comisie care însă a oferit alte concluzii, diferite de primele. Ca să pună punct divergenţelor, părinţii nou-născutului decedat au solicitat, prin intermediul procurorului, o expertiză independentă la Bucureşti, însă solicitările lor nu au fost acceptate de magistrat. Pentru a fi admisă expertiza care l-ar fi disculpat, medicul ar fi recurs la mituirea judecătorului care, în final, a respins atât demersurile procurorului, cât şi a părinţilor copilului decedat.

Vadim Scarlat activează în calitate de medic ginecolog-obstetrician la Institutul Mamei și Copilului, dar și la o clinică privată din Capitală.

Zece persoane (cinci judecători, un procuror, un avocat, un medic, un asistent judiciar și un inculpat) au fost reținute pe 23 octombrie, fiind bănuite într-un dosar de corupție. Conform materialelor cauzei penale, s-a stabilit că judecătorii de la Curtea de Apel, precum și cei de la Judecătoria Centru, au pretins și primit sume de bani în proporții deosebit de mari pentru a emite decizii favorabile pe mai multe cauze penale aflate în examinare. Rolul avocatului și procurorului în schemă a constat în intermedierea transmiterii mijloacelor bănești de la de la medic și inculpat către magistrați.