Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Amnesty International Moldova: „Condamnarea lui…

Amnesty International Moldova: „Condamnarea lui Sergiu Voloc este o rușine pentru justiția noastră”

Amnesty International Moldova consideră că, prin sentința de condamnare a lui Sergiu Voloc la o pedeapsă de închisoare pe 2 ani cu suspendare a executării pedepsei de închisoare pentru un termen de 4 ani, s-a încălcat flagrant dreptul la un proces echitabil, potrivit căruia „orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil și într-un termen rezonabil” din simplul motiv că acțiunile sale nu conțin componență de infracțiune.

R. Moldova este declarată stat de drept, bazat pe respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, întemeiate pe supremația legii. Aceasta presupune respectarea cu strictețe a principiului unei justiții echitabile, bazate pe ultimele standarde europene. Potrivit standardelor în cauză, infracțiunile grave (tortura, omorul, etc.) trebuie să fie condamnate cu o severitate sporită, iar încălcările minore (huliganismul neînsemnat, pescuitul ilegal, etc.) trebuie să fie condamnate cu o severitate foarte redusă, respectând regulile „umanismului aplicării pedepsei penale”.

Cu regret, toate aceste principii au fost flagrant încălcate recent, când au fost pronunțate sentințe prin care se eschivează de la răspundere penală foștii funcționari Vladimir Botnari și Gheorghe Papuc, care au favorizat actele grave de tortură soldate cu moartea unui om. Iar Sergiu Voloc, pentru niște acțiuni care nu conțin nici un element de infracțiune, a fost condamnat recent în cadrul unui dosar penal eronat, încălcându-se principiul prezumției nevinovăției. Este inexplicabil, cum poate fi condamnată în baza Codului Penal o persoană care este presupusă că a comis o contravenție administrativă. Constatăm, că Sergiu Voloc, prin concursul activ al judecătoriei sect. Rîșcani din mun. Chișinău, este declarat victimă a justiției moldovenești, având foarte mari șanse de a obține câștig de cauză la CtEDO, dacă instanțele naționale nu-și vor face bine meseria.

„Condamnarea lui Sergiu Voloc este o rușine pentru justiția noastră. Așteptăm o reacție promptă din partea Consiliului Superior al Magistraturii care este obligat să monitorizeze activitatea judecătorilor, care achită torționarii și care amendează generalii ce au ordonat actele de tortură”, a declarat Cristina Pereteatcu, directorul executiv al Amnesty International Moldova.

În concluzie, Amnesty International Moldova cere instanțelor judecătorești naționale în termen cât mai restrâns să reanimeze justiția echitabilă, totodată – să condamne toți torționarii responsabili pentru acțiunile de tortură și rele tratamente.