Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Alte trei persoane au fost…

Alte trei persoane au fost reţinute pentru activitate de mercenar

Procuratura municipiului Chişinău i-a pus sub învinuire pe trei cetăţeni ai R. Moldova, reţinuţi pentru implicare în activitate de mercenar.

Unul dintre învinuiţi a fost reţinut pe Aeroportul Internaţional Chişinău, în momentul în care intra pe teritoriul R. Moldova. Din datele urmăririi penale, în perioada decembrie 2014 – ianuarie 2015, acesta s-a înrolat şi a participat, în calitate de mercenar, într-o formaţiune armată din autoproclamata republică populară Lugansk, în cadrul căreia, contra unei remunerări băneşti, ar fi participat la conflictul armat din sud-estul Ucrainei.

Fiind audiat de procurori acesta a recunoscut cele incriminate şi a conlucrat cu organul de urmărire penală, dezvăluind numele celor care i-au organizat înrolarea în respectiva formaţiune militară. Astfel, procurorii, de comun cu ofiţerii Serviciului de Informaţii şi Securitate au reţinut încă două persoane, învinuite că ar fi asigurat angajarea mercenarului. Avînd suspiciuni cu privire la racolarea de către învinuiţi şi a altor persoane, în calitate de mercenar, la luptele din sud-estul Ucrainei, Procuratura şi Serviciul de Informaţii şi Securitate întreprind acţiunile necesare pentru identificarea şi reţinerea celor implicaţi în acţiuni criminale.

La demersul procurorilor, învinuiţii au fost plasaţi în arest. Aceştia au vîrstele cuprinse între 31 şi 37 de ani, sunt locuitori ai raioanelor Basarabeasca şi Cimişlia, iar doi dintre ei au fost anterior judecaţi.

Din anul 2014 până în prezent, 5 persoane au fost condamnate pentru acţiuni similare. În prezent, alte 7 persoane continuă să fie cercetate penal, iar 4 persoane au fost deferite justiţiei, urmând ca instanţa de judecată să se expună asupra vinovăţiei lor.