Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Afaceri „subterane” la Combinatul de…

Afaceri „subterane” la Combinatul de Vinuri „Cricova”. Ex-directorul și un om de afaceri, reținuți

Fostul director general al Combinatului de Vinuri „Cricova” S.A., Valentin Bodiul, și conducătorul unui agent economic, numele căruia nu este făcut public de oamenii legii, au fost reținuți în dimineața zilei de 19 decembrie de procurorii Anticorupție, fiind bănuiți de abuz și depășirea atribuțiilor de serviciu.

Procurorii susțin că ex-directorul Bodiul, împreună cu persoane cu drept de decizie din cadrul Combinatului de Vinuri „Cricova” SA şi din cadrul a două firme, au acționat în complicitate cu scopul de a folosi bunurile Combinatului de vinuri în interese personale.

Într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale se precizează că ex-directorul Combinatului, de comun cu alţi membri ai grupului criminal, contrar prevederilor legale, au permis ca un agent economic să construiască pe teritoriul Combinatului un local de deservire a vizitatorilor, „Oraşul Subteran”, care pe 31 iulie 2012 a fost înregistrat în Registrul bunurilor imobile, având o suprafaţa totală de 1490,20 metri pătraţi.

„De notat că, suprafaţa de 0,38 ha pe care se află construcţia, a făcut parte din suprafaţa totală de 83,28 ha a perimetrului minier al CV „Cricova” S.A., fapt reflectat în Actele de confirmare a perimetrului minier. Cu toate acestea, respectiva suprafaţă a fost scoasă şi exclusă, în mod fraudulos, din perimetrul minier al Combinatului şi atribuită în folosinţă agentului economic pentru perioada anilor 2011-2016, prejudiciind Combinatul în valoarea bunului imobil deposedat, ceea ce constituie proporţii deosebit de mari.
Respectivele acţiuni ilicite, potrivit procurorilor, contravin prevederilor Legii cu privire la declararea complexului „Combinatul de Vinuri „Cricova” SA” drept obiect al patrimoniului naţional-cultural al Republicii Moldova şi ale Legii culturii, care interzic imperativ înstrăinarea proprietăţii acestei entităţi. 
De asemenea, s-a mai stabilit că, la indicaţia fostului Director general al Cominatului, pe 9 iulie 2010, în scopul construcţiei localului „Oraşului Subteran”, Centrul de Business şi Turism SA „Cricova-Vin” i-a acordat, fără dobândă, aceluiaşi agent economic, un împrumut de 2 120 000 lei care până în prezent nu au fost restituiţi”, se arată în comunicatul de presă al PG.

Prin aceste acţiuni, conform raportului auditului, aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi din 4 iulie 2017, a fost stabilită prejudicierea gravă a intereselor financiare ale Centrului de Business şi Turism SA „Cricova-Vin”.

Pe parcursul zilei de 19 decembrie, procurorii au efectuat percheziţii la domiciliile fostului director general al Combinatului de Vinuri, precum şi la sediile respectivilor agenţi economici, de unde au fost ridicate acte care ar proba că oamenii de afaceri au fost favorizați ilegal de către ex-director, precum şi documente care ar proba modul de împărţire a veniturilor în urma acestor înţelegeri, a achiziţiilor efectuate şi a banilor în proporţii considerabile, care ar putea rezulta din infracţiune.

Pentru aceste acţiuni, legislaţia prevede închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.