A șasea ședință de judecată în dosarul Șor la Curtea de Apel Cahul

La Curtea de Apel Cahul urmează să aibă loc astăzi, 12 septembrie, cea de-a șasea ședință de judecată în dosarul penal de învinuire a controversatului primar de Orhei, Ilan Șor. În cadrul acestei ședințe ar urma să continue audierea martorilor apărării.

UPDATE: Ședința a fost amânată.

Toate ședințele de la Curtea de Apel Cahul în acest dosar sunt desfăşurate cu uşile închise, această decizie fiind luată încă pe 23 mai, la solicitarea procurorul pe caz. Motivele invocate pentru a judeca dosarul departe de ochii publicului au constat în faptul că în prima instanţă dosarul a fost examinat, la fel, cu uşile închise.

Dosarul lui Ilan Șor a ajuns pe masa Curții de Apel Cahul după aproape opt luni de blocaj la Judecătoria Chișinău și Curtea de Apel Chișinău. Dosarul a fost transmis în magistraților Evghenii Dvurcenschi, Nina Veleva și Vitalie Movilă de la Curtea de Apel Cahul, după ce președintele Curții de Apel Chișinău a invocat că în instanța pe care o conduce și care numără 56 de magistrați, dintre care 21 fac parte din Colegiul penal, nu sunt decât doi judecători compatibili pentru examina cauza.

La 21 iunie 2017, Ilan Șor, controversatul businessman, primar al orașului Orhei și lider al partidului care-i poartă numele a fost condamnat de magistratul Andrei Niculcea de la Judecătoria Chișinău la șapte ani și șase luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani și a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivă. Ilan Șor se află în libertate, fiind sub control judiciar, chiar dacă numele său figurează în ambele rapoarte Kroll drept unul dintre principalele personaje implicate în frauda bancară.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *