Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   9 medici și reprezentanți a…

9 medici și reprezentanți a 3 farmacii, pe banca acuzaților pentru complicitate la vânzarea medicamentelor

Deși Guvernul a anunțat reducerea cu 40% a prețurilor la medicamentele de utilitate socială, ieftinirea nu a vizat și preparate mai scumpe de o o sută de lei

Factori de decizie a trei companii farmaceutice și nouă medici de la instituții medicale din municipiul Chișinău au ajuns pe banca acuzaților pentru că ar fi pus în aplicare o schemă de corupție pentru comercializarea medicamentelor aflate în stocurile farmaciilor sau al căror termen de valabilitate se apropia de data expirării. Mai exact, agenţii de vânzări ai farmaciilor se înţelegeau cu unii medici din cadrul instituţiilor medico-sanitare să le promoveze produsele. La rândul lor, medicii prescriau pacienților anumite medicamente și indicau acestora farmaciile de unde pot fi achiziționate. Cei trei reprezentanți ai farmaciilor și patru medici au recunoscut acuzațiile procurorilor. Dacă vor fi găsiți vinovați, persoanele riscă amenzi până la 57 de mii de lei, muncă neremunerată în folosul statului sau până la trei ani de închisoare. 

Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și transmiterea în judecată a dosarelor în privința factorilor de decizie a 3 companii farmaceutice, învinuiți de abuz de serviciu (art.335 alin.1 Cod Penal), și a 9 medici din cadrul unor instituții medicale din mun. Chișinău, cărora li se incriminează primirea, prin extorcare, a unei remuneraţii necuvenite sau a altor avantaje patrimoniale pentru prestarea serviciilor medicale (art.256 alin.1 Cod Penal). Din cadrul unei companii farmaceutice statut de inculpat au 7 persoane, iar din cadrul altor două farmacii  – câte o persoană.

„Aceștia sunt învinuiți pentru punerea în aplicare a unei scheme coruptibile, prin care agenţii de vânzări ai companiilor farmaceutice se înţelegeau cu unii medici din cadrul instituţiilor medico-sanitare să le promoveze produsele. Schema funcţiona în felul următor: reprezentanţii companiilor farmaceutice identificau medici din cadrul instituţiilor medico-sanitare şi îi convingeau, contra unor remunerări ilicite, să prescrie pacienţilor anumite medicamente, aflate în stocurile farmaciilor. La rândul lor, angajaţii instituţiilor medicale le indicau pacienţilor aceste preparate, dar şi farmacia de unde pot fi achiziţionate, contrar obligației medicilor de a prescrie doar substanța activă, și nu denumirea preparatului. În schimbul serviciilor de promovare, angajaţii medicali erau remuneraţi sistematic cu diferite sume de bani, bunuri sau cu sponsorizarea unor deplasări peste hotarele ţării. În timpul documentării, s-au constatat şi cazuri când agenţii de vânzări insistau ca medicii să prescrie un număr mai mare de medicamente pacienţilor, pe motivul apropierii datei de expirare a termenului de valabilitate a produsului”, se arată într-un comunicat al instituției anticorupție.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în cadrul perchezițiilor din februarie curent la unii agenți de vânzări, au fost ridicate mai multe probe relevante pentru dosar, inclusiv bani şi bunuri, destinate remunerării cadrelor medicale pentru promovarea produselor medicale. Totodată au fost ridicate liste cu o evidenţă nominală a medicilor implicaţi în reţeaua de promovare a medicamentelor, instituţiile medicale în care activau aceştia, denumirea preparatelor ce urmau a fi prescrise pacienţilor, dar şi sumele de bani sau bunuri care au ajuns sau urmau să ajungă la medici drept remunerare. De asemenea, fost ridicate recete ştampilate, cu preparatul farmaceutic prescris, însă fără indicarea numelui pacientului, precum şi sume impunătoare de bani, necontabilizate, în diferită valută.

Prin urmare, reprezentanții companiilor farmaceutice și-au recunoscut vina și au reparat prejudiciul cauzat (în mărime de 365 900 lei), astfel în privința lor se va recurge la procedura specială, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceștia riscă o amendă în mărime de la 650 la 1150 u.c. sau închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani. În privința medicilor, 4 din cei 9 învinuiți și-au recunoscut vina și riscă o amendă în mărime de la 550 la 750 u.c. sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore.

În context, dacă distanța va decide astfel, figuranții vor suporta cheltuielile de judecată, în mărime de 250 000 lei.

Respectiv, pe banca acuzaților au fost trimise 18 persoane din cele 20 de persoane reținute în februarie curent în dosarul farmaciilor. La 9 februarie, au fost transportați în izolatorul CNA 12 angajaţi ai instituţiilor medicale (din Chişinău, Cahul, Edineţ) şi 8 reprezentanţi ai companiilor farmaceutice (din Chişinău). Tot atunci, Centrul Național Anticorupție anunța că sunt investigate și acţiunile unor membri ai Consiliului pentru medicamente compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, care ar fi inclus sau menţinut anumite produse farmaceutice în Lista medicamentelor compensate, acest lucru fiind făcut contrar Regulamentului privind mecanismul de includere a medicamentelor pentru compensare din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

CNA preciza că suspectaţi de complicitate cu marile companii farmaceutice sunt şi unii reprezentanţi ai Inspectoratului farmaceutic GPP şi Dispozitivelor Medicale din cadrul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale. Aceştia erau bănuiţi că ar fi furnizat companiilor farmaceutice informaţii cu privire la controalele inopinate ce urmau a fi efectuate de către Agenţie şi că le-ar fi dat asigurări că nu vor fi sanţionate chiar dacă vor fi depistate anumite încălcări.

Conform unor surse, printre companiile farmaceutice vizate de organele de drept în acheta penală se numără și firma „Vinamex” SRL. Ziarul de Gardă a scris anterior că farmaciile „Orient” sunt deţinute, marea lor majoritate, de către firma „Vinamex” SRL, agent economic înregistrat în luna august 2000.

Organele de drept nu au făcut publice însă numele persoanelor vizate în dosar și nici denumirile companiilor farmaceutice.

Citiți și:

Ultimele detalii despre dosarul farmaciștilor: un medic-cardiolog este internat în spital cu probleme „cardiace”

(audio) Interceptări telefonice din dosarul farmaciilor: „Prescrieți, vă rog, Esomeprazol, nimeni nu vrea să-l cumpere”

Cine sunt proprietarii unei farmacii unde CNA a făcut percheziții