Vladimir Putin acuză Occidentul că a provocat criza din Ucraina
Criza din Ucraina a fost cauzată de Occident, a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin, pentru un cotidian egiptean.
La începutul vizitei sale în Egipt, preşedintele Vladimir Putin şi-a reluat atacurile împotriva ţărilor occidentale pentru promisiunile lor „deşarte” de a nu extinde NATO cu ţări foste sovietice şi ignorarea intereselor ruse, relatează BBC News Online.
„Au fost încercări de a smulge de la Rusia state care au aparţinut Uniunii Sovietice şi de a le determina să facă o alegere artificială «între Rusia şi Europa»”, a declarat Putin pentru cotidianul egiptean Al-Ahram.
„Noi am avertizat în mod repetat SUA şi aliaţii săi occidentali în legătură cu consecinţele dăunătoare ale ingerinţei lor în afacerile interne ucrainene dar nu ne-au ascultat”, a continuat preşedintele rus.
Luptele din estul Ucrainei au provocat moartea a peste 5.300 de persoane şi au determinat alte 1,5 milioane să îşi părăsească locuinţele.