Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   VIDEO/ Moscova: Peste 800 de…

VIDEO Moscova: Peste 800 de persoane au fost reținute la protestul din 3 august

Sâmbătă, 3 august, în intervalul orelor 14:00-18:00, în capitala Federației Ruse a avut loc un nou protest împotriva deciziei autorităților de a exclude candidații independenți și cei care reprezintă formațiunile de opoziție din cursa pentru alegerile locale din 8 septembrie.

Organizația „OVD-Info” anunță că numărul celor reținuți este de 828 de persoane, în timp ce autoritățile susțin că ar fi vorba de circa 600 de manifestanți dintre cei 1500 care cereau alegeri libere.

Printre persoanele reținute au fost jurnaliști, minori, simpli trecători, cetățeni străini și cunoscuta activistă Liubov Sobol, candidată neînregistrată, care se află de 20 de zile în greva foamei și a fost amendată cu 300 de mii de ruble.

Poliția a aplicat violența fizică, iar pe străzile unde avea loc acțiunea de protest participanții au avut probleme de conexiune, transmite tvrain.ru.

Presa rusă mai scrie că persoanelor reținute le sunt confiscate și verificate telefoanele, iar în unele sectoare de poliție nu este permis accesul avocaților.

Aceasta a fost a patra acțiune de protest din ultima lună. Oamenii cer înregistrarea candidaților de opoziție, majoritatea fiind deja arestați.

Foto: tvrain.ru