Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   VIDEO/ Klaus Iohannis, mesaj de…

VIDEO Klaus Iohannis, mesaj de Anul Nou: Să dovedim că România este implicată în consolidarea proiectului european

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, 31 decembrie, un mesaj pentru toți românii cu prilejul Anului Nou. Iohannis a îndemnat românii să valorifice oportunitatea deţinerii preşedinţiei Consiliului UE de la 1 ianuarie 2019 și să demonstreze că România este implicată în consolidarea proiectului european.

„Dragi români, ne aflăm la finalul unui an cu o semnificație profundă pentru România, anul Centenarului Marii Uniri. Deschidem o nouă pagină a istoriei națiunii noastre și ne revine nouă responsabilitatea de a lăsa generațiilor viitoare o democrație puternică și o țară dezvoltată. Să construim, așadar, împreună următorul secol de existență a României cu mult curaj, implicare civică și atașament ferm față de valorile statului de drept. 2019 este anul în care țara noastră va deține, pentru prima dată, Președinția Consiliului Uniunii Europene. Să valorificăm această oportunitate și să dovedim că România este implicată, cu seriozitate, în consolidarea proiectului european. La mulți ani și un An Nou fericit tuturor!”, a declarat președintele României, Klaus Iohannis.