http://www.mondonews.ro/

Un lider al reţelei teroriste Stat Islamic, salută atacul din Franța

Un lider al reţelei teroriste sunnite Stat Islamic în Irak şi Siria a salutat atacul terorist care a vizat redacţia Charlie Hebdo, justificând crimele ca fiind o răzbunare pentru insulte la adresa islamului şi sugerând asumarea atentatului.

„Leii islamului l-au răzbunat pe Profetul Mahomed”, a declarat, potrivit Reuters, Abu Musab, un lider al grupului terorist Stat Islamic. Reţeaua teroristă sunnită, care ocupă teritorii din Irak şi Siria unde a instituit un „califat”, a ameninţat de mai multe ori Franţa cu atentate.

Revista satirică Charlie Hebdo primise o serie de ameninţări după ce publicase caricaturi cu Profetul Mahomed.

„Leii noştri au comis atacul. Curg doar primele picături de sânge. Vor urma altele”, a adăugat liderul terorist, precizând că nu ştie exact cine sunt autorii atentatului.

Atacul comis la sediul revistei satirice Charlie Hebdo, soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi, nu a fost încă revendicat. Printre victime se numără directorul publicaţiei, Stéphane Charbonnier (Charb), şi alţi trei cunoscuţi caricaturişti – Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski). Potrivit ziarului Le Point, doi islamişti franco-algerieni au comis crimele, fiind ajutaţi de un alt fundamentalist care a fost şofer. Serviciile secrete franceze au stabilit că cei doi criminali sunt fraţii Said K. şi Cherif K., în vârstă de 34, respectiv 32 de ani, cunoscuţi pentru legăturile pe care le-au avut cu medii islamiste. Al treilea suspect, Amid M., are 18 ani şi obişnuia să stea pe străzi, neavând domiciliu. El a fost şoferul celor doi criminali.

Cei doi terorişti sunt căutaţi în continuare de aproximativ 3 000 de agenţi ai forţelor de ordine.

Sursa: Mediafax 

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *