Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   UE extinde sancțiunile împotriva Rusiei…

UE extinde sancțiunile împotriva Rusiei pentru amenințarea integrității Ucrainei

Liderii Uniunii Europene au prelungit joi cu şase luni sancţiunile economice impuse Rusiei în 2014, a anunţat preşedinţia Consiliului European. Motivul extinderii este neîndeplinirea de către Rusia a acordurilor de la Minsk privind reglementarea conflictului din estul Ucrainei, scrie Agerpres.

Această decizie, luată în cadrul unui summit european la Bruxelles, survine la câteva zile după summitul în format Normandia (Ucraina, Rusia, Franţa, Germania) de la Paris menit să pună capăt conflictului din estul Ucrainei şi care nu a înregistrat rezultate majore.

O nouă întâlnire în acelaşi format Normandia a fost convocată peste patru luni. Sancţiunile economice vizează de cinci ani sectorul petrolier, al apărării şi pe cel bancar din Rusia. Acestea au fost prelungite cu şase luni în iunie, fiind necesară unanimitatea statelor membre ale UE pentru impunerea lor.

Un apel pentru extinderea sancțiunilor a lansat și președintele de la Kiev Volodimir Zelenski, care crede că presiunile asupra Rusiei trebuie menținute până la îndeplinirea întocmai a acordurilor de la Minsk.

Sancţiunile UE, adoptate pe 31 iulie 2014 iniţial pentru o perioadă de un an, vizează mai multe sectoare ale economiei ruse, printre care finanţele, energia şi apărarea. Astfel, unele bănci şi companii ruse au un acces limitat pe pieţele primare şi secundare de capital ale UE, sunt oprite tranzacţiile de export sau import de armament, precum şi exportul de produse cu dublă întrebuinţare, şi este restrâns accesul Moscovei la anumite tehnologii şi servicii sensibile ce pot fi utilizate în sectorul petrolier. 

Conflictul dintre combatanţii susţinuţi de Rusia şi trupele ucrainene s-a soldat cu peste 13.000 de morţi din 2014, când Rusia a anexat Crimeea.