Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Ucraina și-a majorat, într-un singur…

Ucraina și-a majorat, într-un singur an, cheltuielile militare cu 21% – SIPRI

Imagine-simbol

În Ucraina, în 2018, cheltuielile militare au crescut cu 21% – până la $4,8 mlrd, scrie în raportul Institutului de Cercetare privind Pacea Internaţională de la Stockholm (SIPRI).

Sursa: Hromadske

Această creștere a fost depistată în Bulgaria, România, Letonia și Lituania (de la 18% la 24%). Mai mult, cheltuielile militare ale Poloniei au crescut cu 8,9% – până la $11,5 mlrd.

„Majorarea (cheltuielilor militare, n.r.) în Europa Centrală și de Est, deseori, poate fi explicată prin creșterea percepției amenințării din partea Rusiei. Cu toate acestea, cheltuielile militare rusești au scăzut în ultimii doi ani”, a afirmat cercetătorul SIPRI, Pieter D. Wezeman.

Astfel, în 2018 cheltuielile militare rusești s-au redus cu 3,5 %. Totodată, forțele armate rusești au primit $61,4 mlrd. și ocupă locul 6 în lume în ceea ce privește finanțarea.

În total, țările din întreaga lume și-au majorat cheltuielile pentru armată cu 2,5%. Astăzi, acestea constituie $1,822 trilioane, adică 2,1% din PIB-ul mondial.

Traducere: Olga BULAT