Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Traian Băsescu a revenit, oficial,…

Traian Băsescu a revenit, oficial, în politică, fiind ales președintele MP, care-și propune Unirea cu R. Moldova

Congresul Mişcării Populare a votat sâmbătă, în unanimitate, moţiunea «România mea», condusă de Traian Băsescu, care a devenit astfel preşedintele partidului.

Deputatul Eugen Tomac este preşedintele executiv al MP, fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu şi europarlamentarul Siegfrid Mureşan sunt prim-vicepreşedinţi şi Dorel Onaca este secretar general.

Moţiunea «România mea» a devenit programul partidului. Imnul Mişcării Populare este: „Iarba verde de acasă să mă rătăcesc prin lume nu mă lasă”.

„Vă asigur că am şi energie şi dorinţă să continăm procesele de modernizare a României. Am o sugestie, cei care în viaţa lor au fost alături de mine şi încă simt că vor să fie alături de mine să nu ezite, de oriunde s-ar afla să vină la Mişcarea Populară”, a spus preşedintele Mişcării Populare Traian Băsescu, transmite mediafax.ro

„Este păcat să plec cu experienţa acumulată în cele mai înalte funcţii fără să o împărtăşesc, să o dau unora care vin după mine. Când am decis să conduc această moţiune, am luat decizia după multe zile de discuţii şi cu cei care conduceau Mişarea Poplară, dar şi cu soţia şi cu fiicele. Mi-a fost foarte greu să le conving, dar până la urmă am reuşit”, le-a spus Băsescu participanţilor la congresul MP.

Băsescu a menţionat că pentru prima dată în România în fruntea unei moţiuni se află un om care nu mai vrea nimic pentru el, arătând că doreşte să conducă partidul pentru a face ce a rămas nefăcut după mandatul de zece ani la Cotroceni.

„Pentru prima dată în România, în fruntea unei moţiuni se aşează un om care nu mai vrea nimic pentru el. Eu nu mai am ce să ajung, dar vreau să conduc acest partid pentru continuarea ceea ce a rămas nefăcut după zece ani la Cotroceni. Aşa cum spuneam la încheierea mandatul, am îngenuncheat sistemul, dar nu le-am învins, am datoria de a rămâne în fruntea partidului cât vechile structuri rămân în structurile statului”, a mai declarat fostul preşedinte al României.

Anterior, printre prioritățile declarate ale partidului a fost enumerată și Unirea dintre România și R. Moldova.