Toţi cei 13 membri ai echipei de fotbal, blocați într-o peșteră din Thailanda timp de două săptămâni, au fost salvați

Ampla acţiune de salvare a copiilor prinşi în peştera Tham Luan din Thailanda s-a încheiat cu succes după ce toţi cei 13 membri ai echipei de fotbal au fost scoşi la suprafaţă în viaţă. Încă patru copii şi antrenorul lor, care au fost blocaţi timp de peste două săptămâni în peştera Tham Luang din Thailanda, au fost scoşi astăzi, 10 iulie, la suprafaţă de echipa de scafandri, în a treia zi de desfăşurare a operaţiunilor de salvare, relatează site-ul postului CNN, citat de mediafax.ro.

Băieţii sunt trataţi de cadre medicale prezente la faţa locului, a informat un oficial al marinei thailandeze.  Deşi au anunţat că vor fi scoşi simultan, echipele au scos iniţal doi copii, iar ulterior pe ceilalţi separat, antrenorul fiind ultimul salvat.

Ultima parte a operaţiunii constă în scoaterea la suprafaţă a celor patru salvatori, printre care şi un doctor, care au stat cu copiii în peşteră după ce i-au găsit.

Prim-ministrul thailandez a declarat că cei cinci sportivi scoşi marţi din peşteră au primit îngrijiri medicale la faţa locului, înainte să fie transportaţi la spitalul din Chiang Rai unde sunt trataţi cei opt copii salvaţi în primele două zile ale operaţiunii.

12 băieţi şi antrenorul lor au rămas blocaţi în peştera Tham Luang la 23 iunie, când apa a inundat galeriile. Grupul de copii a fost găsit în interiorul peşterii de scafandrii britanici de salvare luni,  după 10 zile de la dispariţie. Băieţii şi antrenorul lor se refugiaseră pe un petic de sâncă aflat într-o cavernă situată la aproximativ 4 km distanţă de gura de ieşire din peşteră. Echipele de scafandri le-au furnizat de atunci alimente, oxigen şi îngrijiri medicale.

Operaţiunea de salvare a celor 13 sportivi reprezintă un efort internaţional, echipa fiind alcătuită din experţi din Marea Britanie, SUA, China, Australia, Japonia, Laos şi Myanmar.

Drumul până la locul unde se aflau copii și traseul spre ieșire au luat salvatorilor peste 11 ore.

Foto: mediafax.ro

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *