SUA: peste 300 de preoți au abuzat cel puțin 1000 de copii timp de șapte decenii

Peste 300 de preoți „prădători” din Pennsylvania au abuzat peste 1 000 de copii timp de șapte decenii. Cazurile de abuzuri sexuale, dezvăluite de o anchetă a Procurorului General de Pennsylvania, publicată marţi, 14 august, au fost muşamalizate de Biserica Catolică din acest stat american, relatează AFP.

În timp ce raportul de marți a dus la acuzațiile împotriva a doi preoți, dintre care unul a pledat vinovat, majoritatea celor responsabili sunt deja decedați, și aproape toate cazurile presupuse sunt astăzi prescrise şi nu mai pot fi urmărite penal.

Investigația, care a durat doi ani a scos la iveală zeci de martori și jumătate de milion de pagini de înregistrări bisericești care conțineau „acuzații credibile împotriva celor trei sute de preoți prădători”. Au fost identificate circa 1000 de victime, dar autoritățile presupun că ar fi vorba de un număr mult mai mare. Victimele au fost adesea traumatizate pentru viață, au devenit dependente de droguri, alcool, unele victime ajungând până la sinucidere.

Deşi cei acuzaţi în cadrul anchetei nu mai pot fi urmăriţi penal, juraţii au decis să facă publice numele a câtorva zeci dintre aceşti reprezentanţi ai Bisericii Catolice.

Raportul evocă agresiuni sexuale cărora le-au căzut victime şi unii copii cu vârste sub zece ani. Documentul citează cazul unui preot care a abuzat cinci surori, dintre care cea mai tânără avea doar 18 luni la începutul presupuselor fapte.

Aceasta nu este prima dată când un juriu popular a publicat un raport care dezvăluie cazuri de pedofilie în sânul Bisericii Catolice americane, însă niciodată nu a fost realizată o investigaţie care să scoată la iveală un număr atât de mare de cazuri, precizează AFP.

„Preoţii au violat băieţei şi fetiţe, iar persoane din cadrul bisericii care le erau superiori nu au făcut nimic, ba chiar au ascuns totul timp de zeci de ani”, au scris membrii juriului în raportul publicat la 14 august.

Multe declaraţii incluse în raport descriu o ierarhie care a adoptat adesea o abordare activă de muşamalizare a cazurilor de abuz sexual şi de protejare a celor care au comis aceste agresiuni. În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc marţi, 14 august, Procurorul General al statului Pennsylvania, Josh Shapiro, a subliniat de asemenea faptul că ancheta a dezvăluit atitudinea adoptată de câţiva ofiţeri de poliţie care au refuzat să investigheze acuzaţiile aduse preoţilor.

Între 5 700 și 10 000 de preoți catolici au fost acuzați de abuz sexual în Statele Unite, dar numai câteva sute au fost judecați și condamnați pentru crimele lor, potrivit organizaţiei Bishop Accountability. Aceeaşi asociaţie estimează la 18 565 numărul copiilor care au căzut victime acestor fapte.

La sfârşitul lunii iulie, curent, Papa Francisc a acceptat demisia faimosului cardinal Theodore McCarrick acuzat de abuz sexual asupra unui adolescent. O serie de alţi prelaţi au fost constrânşi să demisioneze apoi au decedat, printre aceştia numărându-se cardinalii Roger Mahony (Los Angeles) şi Bernard Law (Boston), care au murit la sfârşitul anului 2017.

Faptele arhiepiscopul Bernard Law au făcut obiectul unei vaste anchete publicată de Boston Globe, recompensată cu Premiul Pulitzer înainte de a face subiectul unui film, „Spotlight”, care a primit distincţii Oscar pentru cel mai bun film şi cel mai bun scenariu, în 2016.

Foto: AFP/File / JEWEL SAMAD

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *