Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Siegfried Mureşan a fost ales…

Siegfried Mureşan a fost ales vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European

Foto: facebook.com/siegfried.muresan

Deputatul european Siegfried Mureşan (PNL) a fost ales, miercuri, vicepreşedinte al Grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European. Europarlamentarul român a obţinut 141 dintr cele 158 de voturi valabil exprimate, notează Digi24.

În calitate de vicepreşedinte, Siegfried Mureşan va fi parte a preşedinţiei Grupului PPE din Parlamentul European, alături de preşedintele grupului şi de ceilalţi 9 vicepreşedinţi. Preşedinţia are rolul de a conduce Grupul PPE.

„Grupul PPE a fost cel mai mare grup înainte de alegerile europarlamentare, am câștigat alegerile și suntem în continuare principala forță politică a Uniunii Europene. Grupul PPE este singura forță politică ce poate asigura stabilitate la nivelul Uniunii și care are soluții la problemele oamenilor”, a scris Mureșan pe pagina sa de Facebook.

Grupul PPE este cel mai mare grup politic din Parlamentul European, cu un total de 179 europarlamentari.