Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Schimb de prizonieri între Ucraina…

Schimb de prizonieri între Ucraina și Rusia: Nadejda Savcenko a ajuns la Kiev

Ukrainian servicewoman Nadiya Savchenko shakes hands with Ukrainian former Prime Minister and leader of Batkivshchyna (Fatherland) party Yulia Tymoshenko at Boryspil International airport outside Kiev, Ukraine, May 25, 2016. REUTERS/Gleb Garanich

Pilotul militar ucrainean, Nadejda Savcenko, condamnată la 22 de ani de închisoare  în Federația Rusă, a fost astăzi eliberată din detenție. Un decret în acest sens a fost semnat de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, după tratative cu autoritățile ucrainene. Grațierea pilotului ucrainean a fost posibilă în schimbul eliberării de către Ucraina a doi militari ruși, Alexandr Alexandrov și Eugen Erofeev, reținuți în regiunea separatistă Lugansk.

Nadejda Savcenko a aterizat pe aeroportul Borispol din Kiev, unde a fost întâmpinată de mama și sora sa, jurnaliști, dar și fostul premier ucrainean Iulia Timoșenko. Cei doi cetățeni ruși, Eugen Erofeev și Aleksandr Aleksandrov, au ajuns deja la Moscova.

Locotenentul Major al Forțelor Aeriene din Ucraina, pilotul de elicopter, Nadejda Savcenko, a fost capturată după o luptă la nord de Lugansk, pe 17 iunie 2014. Peste 6 zile ea a fost dusă în Rusia, unde Comitetul de Anchetă a acuzat-o de complicitate la omorul a doi jurnaliști ruși.

Yevgeny Yerofeyev (L) and Alexander Alexandrov, Russian servicemen arrested last May on terrorism charges related to the separatist conflict in eastern Ukraine, look on from a defendants' cage as they attend a court hearing in Kiev, Ukraine, September 29, 2015. REUTERS/Valentyn Ogirenko/File Photo
Eugen Erofeev și Aleksandr Aleksandrov

Tribunalul din orașul Donețk, regiunea Rostov a F. Ruse a aplicat o pedeapsă de 22 de ani privațiune de libertate pentru Savcenko la 22 martie curent. De asemenea, instanța o obliga pe Savcenko să achite o amendă în mărime de 30 000 de ruble rusești (400 de dolari SUA).

Foto: reuters.com