Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Primele rezultate oficiale ale alegerilor…

Primele rezultate oficiale ale alegerilor prezidențiale din Rusia

3322293 18.03.2018 March 18, 2018. Russian presidential candidate, acting President of the Russian Federation Vladimir Putin during the voting at the Russian presidential elections at the polling station in the Russian Academy of Sciences in Leninsky Prospekt. Sergey Guneev / Sputnik

Vladimir Putin este noul-vechi președinte al Rusiei. După ce toate sondajele efectuate la ieșirea de la urne l-au creditat pe actualul președinte cu peste 70% din voturi, și în urma numărării a 25% din numărul proceselor verbale, Vladimir Putin conduce în cursa prezidenţială cu 72,5%. Candidatul Partidului Comunist,  Pavel Grudinin, se clasează pe al doilea loc cu 15%, iar naţionalistul Vladimir Jirinovski are 7%.

Toate sondajele la ieşirea de la urne îl indică pe Vladimir Putin drept câştigător al alegerilor prezidenţiale desfăşurate duminică în Rusia, transmit agenţiile de presă internaţionale.

Vladimir Putin: 73,9%

Pavel Grudinin: 11,2%

Vladimir Jirinovschi : 6,8%

Prezența la vot este de aproape 60 la sută, dar este mai mică decât în 2012 cu aproape cinci procente.

În R. Moldova au fost deschise 27 secții de votare pentru alegerile prezidențiale din Rusia, dintre care, 24 în regiunea transnistreană. Rușii din Chișinău au făcut cozi la singura secție de votare din capitală, deschisă pentru alegerile prezidențiale. Sute de oameni au fost nevoiți să stea în rând pentru a putea vota. În regiunea transnistreană, acolo unde rușii au deschis 24 de secții de votare, s-a putut vota inclusiv cu pașaportul Uniunii Sovietice.

În fotografiile surprinse de reporterul ZdG, se observă cozi de zeci de metri la singura secție de votare pentru alegerile prezidențiale din Rusia deschisă la Chișinău, în incinta Centrului Rus de Știință și Cultură. Majoritatea votanților, care nu s-au speriat de vremea de afară, au declarat că și-au dat votul pentru actualul președinte, Vladimir Putin, care se află la putere de mai bine de 18 ani.

În regiunea transnistreană au fost deschise 24 de secții de votare, iar la unele dintre ele, „bătea vântul”. Oamenii au putut vota inclusiv cu pașapoarte eliberate încă pe vremea când exista Uniunea Sovietică. Și în regiune, oamenii au declarat că și-au dat votul pentru Putin. „Mi-aș dori ca într-o zi, regiunea transnistreană să  fie în componența Rusiei”, a punctat Irina Belousova, în vârstă de 72 de ani. „Rusia ne-a hrănit, ne va hrăni și în continuare”, a punctat un alt votant a lui Putin, Ivan Dogarov. În incinta secțiilor de votare cânta muzică rusească. Soldații ruși împprțeau votanților ceai, gratuit, iar celor care votează pentru prima dată le erau oferite suveniruri.