Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Preşedintele României, Klaus Iohannis, retrage…

Preşedintele României, Klaus Iohannis, retrage decoraţiile tuturor celor care au condamnări penale

Klaus Iohannis a anunțat astăzi,10 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă, că a decis să retragă decorațiile tuturor persoanelor care au condamnări penale.

„Am decis să retrag toate decorațiile tuturor celor care au condamnări penale și care se încadrează în prevederile legii care prevede procedură de retragere a ordinelor naționale. Am demarat această procedură și sper că va fi finalizată în foarte scurt timp”, a anunţat Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis, a răspuns astfel controversei referitoare la prezența fostului premier al României, Adrian Năstase, la recepția de la Cotroceni de Ziua Națională și dacă îi va retrage decorația, scrie Libertatea.

Fostul premier Adrian Nastase, condamnat de două ori la închisoare cu executare pentru fapte de corupție, a fost invitat de Administrația Prezidentială la recepția oferită la Cotroceni de Ziua Națională.

Ulterior, președinția a transmis că invitarea lui Năstase s-a făcut „conform legii”, în „calitate de decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce”. Decizia a stârnit controverse pe rețelele de socializare, iar cel care a organizat mitingurile Diasporei din 10 august i-a cerut președintelui să-i retragă ordinul.

Fostul prim-ministru, Adrian Năstase, a fost decorat, în 2002, de fostul președinte al României, Ion Iliescu, cu Ordinului Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce.

În România, potrivit Legii, calitatea de membru al unui ordin se poate pierde în următoarele situații:

a) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa privativă de libertate;

b) pentru fapte dezonorante, altele decât cele prevăzute la lit. a), care aduc prejudicii morale membrilor ordinului.