Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Peste 3 milioane de oameni…

Peste 3 milioane de oameni au cerut demisia preşedintelui Braziliei

Peste trei milioane de brazilieni, potrivit poliției, au participat duminică, 13 martie, la manifestații de proporții istorice la care au cerut plecarea președintei de stânga Dilma Rousseff, implicată într-o criză politică majoră.

presedinta BrazilieiOamenii scandau „Dilma afară!”. Acest val de proteste reprezintă o serioasă lovitură dată prestigiului Dilmei Rousseff, aflată sub amenințarea unei proceduri parlamentare de destituire. Președinta Braziliei s-a întâlnit duminică seara, în Brasilia, cu principalii săi miniștri pentru a evalua situația. Administrația prezidențială s-a mulțumit să salute desfășurarea „pașnică” a manifestațiilor într-un scurt comunicat.

Opoziția a câștigat pariul unei mobilizări masive pentru a exercita presiuni asupra deputaților ezitanți care vor trebui să se pronunțe în favoarea sau împotriva destituirii președintei, realeasă în mod democratic în 2014.

Brazilia, cu cei peste 200 de milioane de locuitori ai săi, se confruntă cu una dintre cele mai grave crize economice și politice din istoria sa, situația fiind înveninată și de megascandalul din jurul uriașei companii de stat Petrobras care afectează coaliția aflată la putere. Cea de a șaptea economie mondială a intrat în al doilea an de recesiune. Produsul Intern Brut a scăzut cu 3,8% în 2015, inflația depășește 10%, deficitele publice se accentuează, șomajul crește.

Sursa: romaniatv.net