Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Parlamentul European a votat simplificarea…

Parlamentul European a votat simplificarea procedurilor de obţinere a vizelor de scurtă şedere în UE

Uniunea Europeană va simplifica procedurile de solicitare și eliberare a vizelor de scurtă ședere și va folosi politica sa de vize pentru a încuraja țările din afara UE să coopereze în domeniul migrației.

Parlamentul European a aprobat miercuri, cu 428 voturi pentru, 123 contra și 56 abțineri, noul Cod al UE privind vizele. Legea stabilește procedurile și condițiile de acordare a vizelor cetățenilor din mai mult de o sută de țări din afara UE care călătoresc în UE pe perioade scurte (până la 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile).

Astfel, cererile de viză pentru scurtă ședere vor trebui depuse înainte cu șase luni și până la 15 zile înainte de călătorie. Totodată, taxa de viză va crește de la 60 la 80 de euro, cu o posibilă reducere pentru persoanele sub 18 ani, iar copiii sub șase ani, studenții și cercetătorii vor continua să fie scutiți de plata taxei de viză.

După ce a fost aprobată de Parlamentul European, legea urmează să fie adoptată și de Consiliul UE.

În prezent, persoanele din peste 100 de țări trebuie să aibă viză pentru a intra în UE. Numărul de cereri de viză a crescut cu 50% în ultimii ani, de la 10,2 milioane în 2009 la 15,2 milioane în 2016.