Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Papa Francisc în vizită la…

Papa Francisc în vizită la Sarajevo la o lună după atacul din Bosnia

Papa Francisc a ajuns, sâmbătă dimineața, 6 iunie, la Sarajevo, vizita sa fiind considerată o adevarată provocare de securitate pentru Bosnia, țara în care în ultimii ani, au fost înregistrate multe atacuri islamiste.

Mai mult, suveranul Pontif sosește la Sarajevo la o lună după un atac împotriva unui comisariat de poliție din estul Bosniei în care un islamist a împușcat mortal un polițist și a rănit alți doi, înainte de a fi ucis de forțele de securitate, anunță Ziare.com.

„Trebuie să înfruntăm realitatea și să recunoaștem că există o problemă gravă de terorism care ia amploare în Bosnia”, a declarat ministrul bosniac al securității Dragan Mektic.

Potrivit profesorului de la Facultatea de Criminologie din Sarajevo, Jasmin Ahic, momentul vizitei Papei Francisc este totuși unul „foarte delicat”. „Papa sosește într-o perioadă în care amenințarea la adresa securității se află la un nivel mai degrabă ridicat. Este vorba despre o provocare de securitate enormă”, a spus expertul în materie de terorism.

Vizita din 1997 în Bosnia a Papei Ioan Paul al II-lea a fost marcată de o tentativă de asasinat misterioasă, a cărei organizatori nu au fost niciodată identificați. Deși presa afirma că ar fi vorba de jihadiști. Cu câteva ore înainte de sosirea sa la Sarajevo, o încărcătură din mine antitanc a fost descoperită sub un pod pe care urma să treacă cortegiul pontifical.