Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Papa Francisc cere iertare pentru…

Papa Francisc cere iertare pentru cei care resping refugiaţii

Papa Francisc le-a cerut credincioşilor să ierte persoanele şi instituţiile „care închid uşa” refugiaţilor şi a făcut apel la comunitatea internaţională să le ofere „o casă unde pot trăi fără teamă”.

„Vă invit pe toţi să cereţi iertare pentru persoanele şi instituţiile care închid uşa acestor oameni ce doresc o viaţă, o familie şi să fie protejaţi”, a afirmat Suveranul Pontif, relatează agenţia ANSA în pagina electronică.
Papa a menţionat că numeroase persoane caută „un refugiu departe de ţara lor” şi „o casă unde pot trăi fără teamă, astfel încât demnitatea lor să poată fi respectată întotdeauna”.

În același timp, liderul partidului antiimigraţie Liga Nordului Matteo Salvini spune că nu are nevoie de iertare.Menționăm că Matteo Salvini a promovat o poziţie dură referitor la criza imigranţilor din Mediterana.

„Câţi refugiaţi sunt la Vatican? Problema este că refugiaţii reprezintă un sfert dintre cei care sosesc, în timp ce restul sunt imigranţi economici. Nu avem nevoie să fim iertaţi”, a subliniat el.