Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Noul plan de salvare al…

Noul plan de salvare al Greciei

Liderii zonei euro au ajuns la un acord privind un nou plan de salvare a Greciei, relatează Sky News.

Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, a declarat astăzi, 13 iulie, după încheierea unui acord privind un nou plan de salvare a Greciei, că „nu va exista un Grexit (ieşirea Greciei din zona euro, n.r.) şi, astfel, suntem mulţumiţi de rezultatele obţinute”, scrie Reuters.

Astfel, 25 de miliarde de euro vor fi folosiţi pentru a recapitaliza băncile elene.

Potrivit preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, miniştrii de Finanţe vor discuta de urgenţă modalităţi de a ajuta Grecia să obţină resursele necesare pe termen scurt. După procedurile naţionale, Eurogrupul va lucra cu instituţiile pentru a continua negocierile.

Menționăm că liderii zonei euro şi-au petrecut noaptea încercând să pună la punct termenii unui nou plan de salvare a Greciei, care trebuie să adopte o serie de reforme până miercuri, în caz contrar, Grecia riscă să iasă din zona euro.

Sursa: Mediafax