Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Nesupunere civică în Armenia. Protestele…

Nesupunere civică în Armenia. Protestele continuă

Protestele din Armenia continuă. Ieri, 1 mai, opozantul armean Nikol Pashinyan a chemat oamenii la blocarea drumurilor, căilor ferate şi aeroporturilor din ţară. Asta după ce candidatura sa la funcţia de premier a fost respinsă de Parlamentul de la Erevan, relatează BBC.

În cele nouă ore de dezbateri, unii deputați l-au criticat pe Pashinyan că ar fi creat haos pe străzile Erevanului. Ulterior, partidul aflat la putere a anunțat că va vota împotriva numirii lui la funcția de premier. Astfel, Pashinyan a adunat 45 de voturi, deși era nevoie de 53.

După ședința Parlamentului, Nikol Pashinyan a chemat cetățenii să inițieze acțiuni de nesupunere civică și o grevă generală. „Vom bloca aeroportul, metroul, străzile, tot ce poate fi blocat… Dacă toată lumea va participa la o acţiune completă de nesupunere civică, atunci victoria va fi a noastră – a poporului armean. Lupta noastră este o luptă non-violentă, este o acţiune paşnică de nesupunere civică”, a spus acesta. Mai mult, Nikol a încurajat și poliția să se alăture acestei acțiuni, scrie BBC.

Cine este Nikol Pashinyan

Nikol Pashinyan este un fost editor de ziar care a stat în închisoare pentru acțiunile sale împotriva conducerii lui Serj Sargsyan. Fiul unui profesor de educație fizică, Nikol a devenit cunoscut în anul 1995 când a început să scrie despre corupția făcută de guvernanți. Trei ani mai târziu el a fondat un ziar și a preluat rolul de redactor la unul dintre cele mai vândute cotidiane, unde a criticat guvernul președintelui Robert Kocharyan și apoi al președintelui Sargsyan.

În anul 2008, când Sargsyan a fost ales președintele Armeniei, Pashinyan a fost unul dintre liderii protestelor care au devenit violente și în urma cărora au murit zece oameni. Atunci, Pashinyan s-a ascuns, însă s-a predat poliției un an mai târziu. El a fost închis timp de un an pentru organizarea tulburărilor în masă în urma cărora au murit zece oameni, iar în anul 2011 a fost eliberat prin amnistie.

În 2012, Nikol a fost ales pentru prima dată în Parlamentul Armeniei. Acum el susține că doar el poate conduce Armenia spre alegeri libere și corecte.

Amintim că, timp de mai multe săptămâni, sute de oameni au ieșit în stradă ca să protesteze împotriva numirii lui Serj Sargsyan în funcția de premier al Armeniei. Protestatarii erau nemulțumiți de faptul că Serj Sargsyan, care a fost președintele Armeniei timp de 10 ani, a candidat pentru funcția de premier, după ce a făcut mai multe ajustări la Constituție, prin care funcția de premier devine cea mai importantă funcție din stat. După modificarea Constituției, Sargsyan, care nu mai avea dreptul la un al treilea mandat de șef de stat, a reușit să devină premier, funcție la care poate candida de câte ori dorea, menționează, kavkaz-uzel.eu.

După o săptămână de proteste, Serj Sargsyan și-a dat demisia.„Mă adresez pentru ultima dată ca șef al Guvernului. Nikol Pashinyan a avut dreptate. M-am înșelat. De aceea, am decis să plec din această funcție”, a declarat acesta.

Acţiunile masive de protest au loc la apelul deputatului şi liderul opoziţiei Nikol Pashinyan, care a proclamat „începutul unei revoluţii de catifea” în Armenia şi a cerut o campanie naţională de „nesupunere civică”.

Sursa foto: arminfo.info