Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Ministerul român de Externe afirmă…

Ministerul român de Externe afirmă că nu are nicio comunicare oficială cu Rusia în cazul Carinei Țurcan

Foto: rbk.ru

Ministrul Afacerilor Externe al României, Teodor Meleşcanu, a declarat marţi că instituția nu are nicio comunicare oficială din partea autorităţilor ruse referitoare la Corina Țurcan, acuzată în Rusia de spionaj în favoarea României, scrie agerpres.ro.

„Acum nu avem nicio comunicare oficială din partea autorităţilor ruse. Am încercat să obţinem de la ambasadorul rus o anumită clarificare, toată lumea merge doar pe ceea ce s-a prezentat în media. Până acum nu am avut niciun fel de solicitare, nici din partea Rusiei, nici din partea familiei, de asistenţă consulară din partea noastră”, a precizat Teodor Meleşcanu.

Carina Ţurcan, născută în R. Moldova, care ar deține în prezent cetăţenie rusă şi română, a fost reţinută pe 14 iunie, despre arestul său aflându-se abia în data de 19 iunie, sub acuzaţia de spionaj în favoarea României şi riscă până la 20 de ani de închisoare.

Carina Ţurcan, membră în Consiliul de administraţie al companiei energetice Inter „RAO” din Rusia, a fost arestată la Moscova sub acuzaţia de spionaj în favoarea României, după cum a informat agenţia rusă de presă TASS, citând surse judiciare.

Potrivit RBK, care ar fi intrat în posesia unor informații din cadrul Serviciului rus de informații externe, Țurcan este suspectată că ar fi transmis serviciilor de informații străine detalii despre negocierea Moscovei cu privire la livrarea energiei electrice în Crimeea și regiunile separatiste din Donbass.

În cadrul companiei „Inter RAO”, Ţurcan coordona importul şi exportul de energie electrică. Potrivit surselor portalului Rosbalt, serviciile speciale româneşti nu ar fi fost singurele beneficiare ale informaţiilor secrete pe care le transmitea Carina Ţurcan.

Potrivit datelor publice, Carina Țurcan s-a născut în 1974 în Moldova, și-a făcut studiile universitare la Chișinău, a lucrat în cadrul firmei juridice „Țurcan & Țurcan”, iar din 2010 – activează în cadrul holdingului energetic rus

Foto: rbk.ru