Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   În Armenia, un laborator a…

În Armenia, un laborator a eliberat pentru o probă de ceai rezultate ca ale unor analize de urină

Foto: jamnews.net

În laboratorul unui spital municipal din Armenia au fost efectuate analize ale unei infuzii de ceai, pentru care au fost eliberate rezultate ca pentru urină.

Experimentul a fost efectuat de noua directoare a instituției medicale din Armenia. Nune Avanesean conduce această instituție medicală de opt luni. Ea a spus că a primit multe plângeri în privința calității analizelor, de aceea a decis să verifice personal buna credință și profesionalismul angajaților săi.

Directoarea a turnat într-un recipient ceai verde, care este asemănător după aspect și culoare cu urina și, spre surprinderea ei, a primit rezultate „reale”.

„Am primit rezultate ca pentru urină, erau indicate toate componentele – leucocite, eritrocite, epiteliu. Infuzia de ceai nu poate conține toate aceste elemente. Au eliberat un rezultat ca al unui bolnav de pielonefrită”, a spus Nune Avanesean.

Lucrătorii laboratorului au declarat, că „acest lucru s-ar putea întâmpla oricui”. Mai mult, ei au presupus, că directoarea a putut să le transmită pentru analize nu doar ceai.

„De unde să știm, poate acolo a fost și urină. Nu suntem animale de laborator. Ce înseamnă asta? Eu tot sunt specialistă, pot găsi o mulțime de mizerie în diferite laboratoare”, s-a indignat una din laborante.

Directoarea spitalului a menționat că acești specialiști au de a face cu sănătatea oamenilor, iar vicedirectoarea a recunoscut că este șocată la gândul că în baza acestor rezultate ale analizelormulți bolnavi, probabil, au primit tratamente greșite.

După ce a primit rezultatele analizei de laborator, directoarea instituției medicale a convocat angajații în ședință. Opt din cincisprezece angajați au depus cerere de demisie.

Cu același scop, de a verifica profesionalismul angajaților, directoarea laboratorului a dat și o probă de sânge pentru analiză. Aceasta a prezentat trei probe de sânge cu indicarea că ar fi de la trei persoane diferite. Potrivit șefei instituției, rezultatele au fost atât de diferite încât, într-adevăr, ar fi putut spune că probele de sânge ar fi fost recoltate de la persoane diferite.

Asupra incidentului s-a expus ministrul Sănătții din Armenia. „Directorul spitalului este numit pentru a controla calitatea instituției. Este vorba de o abordare creativă”, a spus ministrul Levon Altunean.

Întrebat de jurnaliști, dacă nu-l deranjează faptul că în laboratoare lucrează diletanți, Levon Altunean a spus: „Se poate întâmpla orice”.

Sursa: Jam News

Foto: jamnews.net