Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   (Foto/Video) Mărturii din flăcări: „nu…

(Foto/Video) Mărturii din flăcări: „nu a fost de la o țigară”. Clubul din București nu avea autorizație de funcționare

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au deschis dosar penal în cazul incendiului de la clubul Bamboo, care a izbucnit sâmbătă noaptea. Localul a ars în întregime, într-un final, prăbușindu-se, iar sute de oameni au fost evacuați. Din fericire, nicio persoană nu a decedat, însă 38 de persoane au fost transportate la spitalele din București, fiind intoxicate cu fum, șapte dintre acestea au fost spitalizate. Una dintre victime, intubată. La fața locului s-au deplasat 27 autospeciale SMURD și peste 20 de autospeciale care au luptat cu flăcările. Potrivit autorităților de la București, clubul nu avea autorizație de funcționare, iar anul trecut a fost amendat pentru acest lucru.

Martorii spun că inițial au simțit un miros puternic de fum, iar în momentul în care s-a oprit muzica și-au dat seama că este ceva în neregula. Apoi, au dat navală spre ieșirile de urgență, scrie stirileprotv.ro.

Martor: „Am simțit miros de fum și am plecat imediat că eram la ieșire.”

Martor: „Am ieșit pe o teresă în fugă. Nu știu nimic de prieteni. Nu am telefon, nimic, nu a luat foc de la țigară, a bufnit totul deodată”

Martor: „A luat foc de la o ușă. Eram la baie”

Martor: „Era plin de oameni înăuntru și la ieșire.”

„Nu are cum să ia foc de la o ţigară. Nu s-a auzit explozie, toată lumea s-a luat în braţe şi a ieşit afară. Noi eram la intrare, eram o gaşcă mare pe terasă, am apucat toţi să ieşim. S-a spus că de pe scenă a pornit focul”, a spus un martor pentru digi24.ro.

„Noi, când am ieşit, era doar fum care venea de afară. S-a fumat toată noaptea în club deşi ospătarii au cerut să nu se mai fumeze, se fuma”, susţine o tânără care a fost în club.

„Clubul a avut o autorizare de construire pentru extinderea clubului, emisă în anul 2012, dar nu s-a făcut nici până în prezent recepţia lucrării. Clubul nu avea autorizaţie de funcţionare, iar anul trecut au fost amendaţi, urmând ca şi anul acesta să fie amendaţi fiindcă funcţionau fără autorizaţie”, a declarat pentru MEDIAFAX  Anatol Albu, purtător de cuvând al Primăriei Sectorului 2.

Pe de altă parte, avocatul clubului susţine că au fost respectate toate obligaţiile legale.

„Până la acest moment nu au fost date declaraţii, vor merge la poliţie, vor da declaraţii (n.r. patronii clubului). Sunt lucrări care au fost făcute anul trecut, clubul a fost redeschis anul trecut. Urmează să avem un raport al pompierilor să vedem de la ce a izbucnit. Acest club a respectat toate obligaţiile legale privind căile de acces şi evacuare. A fost respectat planul de evacuare, nu au fost situaţii nefericite în care să nu fie evacuaţi”, a declarat Dumitru Badragan, avocatul clubului Bamboo.